”Vă anunț, cu regret, că Dumitru Munteanu – Mitică, fostul component al echipei Petrolul Ploiești, a trecut la Domnul! Înmormântarea va avea loc duminică, 21 iunie, la cimitirul Dămăroaia, din București, la ora 11.30. Dumnezeu, să-l odihnească!”, a fost mesajul lui Mircea Munteanu, care a explicat că decesul nu a avut legătură cu pandemia de coronavirus pe care o traversăm.
”Deși avea o vârstă, Mitică rămăsese sprințar, cum se spune. Dar s-a simțit rău în ultima săptămână. A ajuns și la spital, dar n-a dorit internarea, a plecat pe semnătură. A fost descoperit fără suflare de vecinii care stăteau ușă în ușă cu unchiul meu”, a explicat Mircea Munteanu.
Atacant, născut în Capitală, Dumitru Munteanu a evoluat la Laromet București, CCA Cluj, Gloria Bistrița, CCA București, Energia Ploiești și Petrolul Ploiești, strângând 136 de meciuri și 19 goluri în prima ligă. Are și o selecție la echipa națională.
4 trofee a câștigat Dumitru Munteanu cu Petrolul: titlurile din ’58, ’59, ’66 și Cupa României din ’63.
”Era foarte fericit că a venit anul trecut la Ploiești”
Anul trecut, Mitică Munteanu a fost prezent la Ploiești, invitat de fostul său club, la sărbătorirea a 53 de ani de la victoria cu Liverpool, din Cupa Campionilor Europeni.
A fost un eveniment care l-a scos din cotidian. Era foarte fericit că a venit anul trecut la Ploiești, deși, inițial, n-a dorit să ajungă. A simțit că încă e apreciat, într-un loc în care, într-adevăr, a făcut istorie.
Mircea Munteanu, nepotul lui Dumitru Munteanu:
Frații Dridea, Mircea și Virgil, Eduard Iuhas, Camil Oprișan, Alexandru Boc și Șoni Pall sunt singurii supraviețuitori ai triplei istorice din CCE contra campioanei Angliei (1966-1967, 0-2, 3-1, 0-2 la rejucare).
Doi supraviețuitori de la titlul de acum 62 de ani
Fratele său geamăn, Anton, și el membru al generației de aur a clubului ploieștean, a plecat dintre noi în 2007. Gemenii fotbaliștii au mai avut un frate și o soră, decedați și ei. Soția lui Dumitru Munteanu a murit în 2018. Nu au avut copii.
George Marin și Mircea Dridea, ambii 83 de ani, au rămas singurii supraviețuitori ai formației galben-albaștrilor campioană în sezonul 1957-1958.
Foto: Cristi Stavri