”O veste tristă primită de la Marian Nedea, alături de care am lucrat la ProSport și Gazeta Sporturilor: S-a stins Nicolae Ivan, fostul mijlocaș al Universității Craiova, generația 1974, cea care a adus în Bănie primul titlu de campioană a României. În ediția 1982-1983, în care Craiova Maxima a atins semifinala Cupei UEFA, a fost secundul lui Constantin Oțet.
Nicolae Ivan ar fi împlinit luna aceasta 76 de ani.😥”; a scris pe contul său de Facebook jurnalistul Daniel Nanu.
A murit Nicolae Ivan, fost fotbalist la Universitatea Craiova. A jucat și la Petrolul
Nicolae Ivan s-a născut pe 28 august 1942, la București. A jucat la Constructorul București 1955 – 1960, iar în ediția 1961 – 1962 a ajuns la divizionara secundă Flacăra Moreni.
În perioada 1962 – 1965 a jucat la Petrolul Ploiești, cu care a cucerit Cupa României, în ediția 1962 – 1963. A jucat 90 de minute în finala Petrolul Ploiești – Siderurgistul Galați, scor 6-1, aducând primul trofeu la Ploiești.