Instalat pe banca tehnică a lui HCM în 2008, Zoran Kurtes i-a cucerit repede pe jucători, pe conducători şi pe fanii constănţenilor datorită felului său de a fi şi a stilului de pregătire.
Premieră în Liga Campionilor
Sosit în România după trei titluri de campion al ţării natale, sârbul a impus la formaţia de pe malul Mării Negre caracteristicile poporului său. Kurtes i-a disciplinat pe handbaliştii lui HCM, i-a convins să se poarte ca o adevărată familie pe teren, dar şi în afara lui, şi i-a făcut să nu renunţe niciodată la luptă, indiferent de numele adversarului.
În 2009, la doar un an de la numirea sa în funcţie, titlul de campioană a României a ajuns din nou la Constanţa, performanţă pe care HCM a repetat-o joi. În plus, Zoran Kurtes va rămâne în istorie drept primul antrenor care a reuşit să califice o formaţie românească de handbal masculin în “optimile” Ligii Campionilor (2010).
În ciuda parcursului foarte bun al echipei în primele două sezoane ale mandatului său, tehnicianul sârb visa să doboare noi recorduri. “HCM trebuie să-şi propună să fie şi mai bună de la un meci la altul. Nu trebuie să ne mulţumim cu ce am realizat până acum”, obişnuia să spună Kurtes.
Infarct sau asfixie?
Cauzele decesului lui Zoran Kurtes, care a survenit vineri seară, în jurul orei 23.30, într- o cameră a Hotelului Flora din Mamaia, rămân neclare. Potrivit medicilor ajunşi la faţa locului, Zoran ar fi murit în urma unui stop cardio-respirator. După autopsie, s-a stabilit că sârbul ar fi decedat din cauza unei asfixii mecanice, înecându- se cu propria vomă!
Copiii săi joacă handbal
Zoran Kurtes era căsătorit cu Desa, medic în Novi Sad (Serbia), şi avea doi copii, Aleksander (16 ani) şi Vladimir (11 ani). Ambii băieţi practică handbalul, cel mare fiind campion naţional de juniori. De asemenea, fratele său, Goran, este tot antrenor de handbal şi a pregătit formaţia feminină CS Tomis până la sfârşitul anului trecut.
Carte de vizită: ZORAN KURTES
- Jucător: Jugovici Kac (Serbia)
- Antrenor: Jugovici Kac, RK Sintelon, RK Crvenka, RK Partizan, RK Vojvodina (toate din Serbia), SC Pick Szeged (Ungaria), Al-Ahly (Egipt), naţionala Serbiei, HCM Constanţa (România)
- Palmares: 3 titluri de campion al Serbiei; 3 cupe ale Serbiei; 1 titlu de campion al Egiptului; 2 titluri de campion al României; semifinalist în Challenge Cup; semifinalist în Cupa Cupelor; optimi de finală în Liga Campionilor; locul 8 la Campionatul Mondial din 2003.