Potrivit procurorilor peninsulari, unul dintre meciurile trucate cu ajutorul unor jucători în scopul unor câştiguri la pariuri a fost Lecce – Lazio (2-4), disputat anul trecut, pe 22 mai, în ultima etapă din Serie A.
Ungurul Gabor Horvath, unul dintre oamenii implicaţi în aranjarea partidelor, a dezvăluit că le-a oferit 600.000 de euro unor fotbalişti ai lui Lecce pentru ”aranjarea” partidei. Horvath a mai mărturisit că şeful reţelei, Tan Seet Eng din Singapore, pariase 2.000.000 de euro că în meciul respectiv se vor marca peste 4 goluri!
Anchetatorii italieni bănuiesc că şi precedenta partidă a lui Lazio, disputată pe 14 mai 2011, contra lui Genoa (4-2), a fost trucată în folosul unor câştiguri uriaşe la casele de pariuri. De menţionat că în nici una dintre aceste confruntări nu a jucat la formaţia romană fundaşul român Ştefan Radu.
Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Viva.ro
S-a aflat cine a făcut, de fapt, contestație la CCR pentru anularea turului 1 al alegerilor, câștigat de George Simion și toți au rămas mască când au văzut despre cine e vorba. S-a invocat manipularea, dar nu numai
Libertateapentrufemei.ro
„El o să câștige alegerile!”. Vica Blochina, numerolog cu diplomă, a făcut analiza candidaților la președinție și dă verdictul. Previziuni neașteptate și despre Călin Georgescu
Adevarul.ro
„Îmi este ciudă că gândesc”. Un cunoscut economist analizează discursurile candidaților la prezidențiale
Elle.ro
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Unica.ro
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Observatornews.ro
Primele efecte după aprecierea EURO şi creşterea ROBOR: rate mai mari şi cu 150 de lei
HOROSCOP
Horoscop 8 mai 2025. Săgetătorii au șansa de a ajunge la concluzii constructive în legătură cu rolul și locul lor în familie