Fac un apel la domnul prim-ministru Victor Ponta, ştiu că este un fan al sportului, la domnul preşedinte interimar Crin Antonescu, care poate să se uite un pic la ce s-a întâmplat zilele astea, la doamna Andronescu, la doamna Tocală, la COSR, să se facă o comisie, să se uite la munca mea, la exerciţiile prezentate şi să se ia o hotărâre în acest sens”, a spus Drăgulescu la prosport.ro.
Marian Drăgulescu a precizat că nu ştie unde sunt minusurile în exerciţiile sale şi a menţionat că echipa masculină nu are şanse la medalii, mai ales că îşi cunoaşte colegii şi dintre ei, el ar fi fost singurul care ar fi putut câştiga cel puţin o medalie. Cu câteva luni în urmă, declaraţiile lui erau altele însă.
Gimnastul Marian Drăgulescu are încredere în colegii lui, care vor participa la Europene: „Avem şanse la medaliile de aur”
Drăgulescu a precizat că s-a mai aflat o dată într-o astfel de situaţie, în 2004. „Am mai fost nevoit o dată să trec prin teste, în 2004, pentru Campionatele Europene de la Ljubljana. Situaţia a fost atunci la fel, iar eu am avut aceleaşi exerciţii bune, am ajuns la Campionatele Europene şi am câştigat patru medalii de aur”, a explicat sportivul, adăugând că în ceea ce priveşte neincluderea sa în lotul pentru Londra i s-au dat două motive pe care el nu le consideră motive. „Nu vreau să comentez”, a mai spus el.
Citeşte şi: Marian Drăgulescu a apelat la acupunctură pentru a-şi rezolva problemele medicale, înaintea Olimpiadei