Drama baietelului de doi ani, operat pe creier pentru inlaturarea unei tumori canceroase, a bulversat, anul trecut, nu numai viata familiei Pascovici, ci a tuturor romanilor. Tatal sau, Cosmin, care facuse cel mai mare pas din cariera transferandu-se la Dinamo, a evitat milimetric tentatia de a renunta la fotbal. Ar fi fost prea mult. Mai ales ca interventia chirurgicala, efectuata in Franta, a inghitit zeci de mii de euro. A legat, in schimb, prietenii pe viata. 

La cinci luni distanta de la aceasta cumpana, tatal, Cosmin, mama, Adina, si copilasul, Denis, locuiesc la Arad, orasul care i-a daruit lui Pascovici sansa de a-si relansa cariera. Contactat de Libertatea, fotbalistul de 28 de ani vorbeste poticnit despre reinvierea din morti a baiatului sau: “Acum e bine. A depasit situatia critica in care a fost anul trecut. Locuim impreuna intr-un apartament din Arad.”

„Ziua mi se insenineaza cand rade Denis”

„Coechipierii de la UTA au fost, asemenea celor de la Dinamo, alaturi de noi”, sunt primele cuvinte ale tatalui, acoperite discret de murmure vesele de copil. Cine se aude razand? “E Denis. Cand rade, imi insenineaza ziua. Se joaca prin casa cu finuta lui”, continua dialogul, prins ireal, intre lumea unui copil lipsit de griji si tamplele unui parinte incaruntit prematur.

Ajutat de prieteni sau necunoscuti, baiatul lui Pascovici este aproape salvat. Banii si dragostea celor din jur i-au daruit micutului viata. Te-ai intrebat vreodata, Cosmin, ce s-ar fi intamplat daca nu erai fotbalist, ci doar un parinte necajit din Romania, caruia norocul nu i-a batut niciodata la usa?

16 sedinte de chimioterapie pe saptamana

Desi clipele de teama si deruta, cuibarite definitiv in inima lui Cosmin, toamna trecuta, au prins sa se destrame, drama lui Denis se mai consuma inca. Si asta cel putin un an. “Dupa operatia reusita din Franta, medicii ne-au explicat ca trebuie sa urmeze un tratament, obligatoriu in astfel de cazuri. Va mai dura cam 7-8 luni pentru a fi siguri ca nu vor mai fi probleme”. Sotia sa, Adina, il corecteaza imediat: “Poate vrei sa zici un an. Aceasta e perioada de recuperare a baiatului nostru”. Pascovici detaliaza: “Merge o data pe luna in Franta, sta sapte zile, apoi revine in tara. Are cate 16 sedinte de chimioterapie intr-o saptamana. E bulversat saracul copil, dar n-are incotro. Aproape ca s-a obisnuit”, se lamenteaza Cosmin.

Vrea tatuaj cu numele baiatului

Cosmin Pascovici a dezvaluit ca isi va tatua pe corp numele fiului sau si mai mult ca sigur va mai face si alti copii, regretand totodata ca, din cauza profesiei, nu poate petrece mai mult timp alaturi de familie, fiind mai tot timpul pe drumuri sau in cantonamente. “Imi voi tatua corpul cu numele lui si voi mai face multi copii. Toate victoriile pe care le voi obtine i le voi dedica lui”, a spus jucatorul lui Marius Lacatus.

Ilie Nastase a mijlocit efectuarea interventiei chirurgicale in Franta

Dupa trei operatii, realizate in tara de doctorul Vlad Ciurea si mijlocite chiar de ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu, baietelul lui Pascovici a avut din nou noroc.

Afland de drama micutului, marele tenisman Ilie Nastase a sarit, la randul sau, in sprijinul lui Pascovici. Operatia finala, a patra, efectuata la o clinica din Franta, a fost posibila datorita interventiei lui Ilie Nastase, care a vorbit personal cu medicii francezi.

Bani de la Dinamo

Tumoarea de sapte centimetri depistata intre creierul mare si creierul mic ale copilului, la inceputul lunii septembrie 2006, a bulversat apele si la Dinamo, fosta echipa a lui Pascovici, chiar inainte de derby-ul cu Steaua. La momentul respectiv, prin intermediul presedintelui Nicolae Badea si al capitanului Ionel Danciulescu, dinamovistii l-au sprijinit pe Cosmin inclusiv financiar. Victoria la limita, 1-0, impotriva Stelei a fost dedicata lui Denis Mihai Pascovici.

 
 

Urmărește-ne pe Google News