Finanţatorul lui FC Argeş, Cornel Penescu, are viaţă grea după gratii.

Viaţa de puşcăriaş nu este uşoară pentru finanţatorul lui FC Argeş, Cornel Penescu (42 de ani). Aflat în arestul Poliţiei Piteşti din 14 aprilie, când a fost reţinut pentru dare de mită, afaceristul a slăbit în închisoare 5 kg. Conform unor surse judiciare, la scăderea în greutate au contribuit atât umilinţele pe care le-a trăit, cât şi condiţiile grele din celulă.

De la condiţiile superluxoase pe care le are în palatul său aflat în cartierul rezidenţial din Pădurea Trivale, din Piteşti, Cornel Penescu a ajuns să împartă o cameră de trei pe patru cu alţi trei deţinuţi. Celula, în care trebuie să te întorci cu grijă pentru a nu doborî un alt colocatar, are paturi suprapuse, un WC turcesc şi un duş care, în loc de uşă, are o perdea de plastic. Conform unor surse judiciare, Penescu le-ar fi spus celor trei bărbaţi cu care împarte celula că patul lui de acasă are aceeaşi suprafaţă cu camera în care doarme de aproape o lună.

Făcea mofturi la mâncare

Nici mâncarea din arest, care se prepară la Penitenciarul Colibaşi, nu-i este pe plac afaceristului argeşean. Nu ştie dacă e bună sau rea, deoarece n-a gustat-o niciodată. Şi asta, susţin sursele citate, pentru că “i se întorc maţele pe dos numai când aude de ea”. Aceleaşi surse ne-au explicat că a avut noroc, fiindcă medicul arestului i-a dat voie să primească mai multe pachete de acasă. “Are probleme cu stomacul. Nu poate să mănânce prăjeală, carne de porc sau conserve. Îi trimite familia tot timpul peşte şi pui”, ne-au explicat sursele, care au completat: “A slăbit 5 kg, săracul!”.

A spălat WC-uri şi a dat cu mătura

Obişnuit cu servitori care să-i facă menajul, în arest însă, finanţatorul lui FC Argeş a fost nevoit să spele WC-ul şi să dea cu mătura. Igiena toaletei este obligatorie în celulă, deoarece se află în aceeaşi încăpere cu paturile. “Mă simt nedreptăţit pentru tot ce mi se întâmplă, mai ales pentru felul în care sunt tratat: ca un infractor de drept comun”, s-a plâns Penescu apropiaţilor.

Urmărește-ne pe Google News