Ghinionul l-a lovit din nou pe Adrian Mutu, la doar trei zile după împlinirea vârstei de 30 de ani. Atacantul Fiorentinei a suferit ieri, în timpul meciului cu Lecce (1-2), a treia accidentare la cotul stâng în acest sezon. “Briliantul” a ieşit de pe teren pe targă, plângând de durere.
Lui Adrian Mutu i-a mers cum nu se poate mai rău ieri. Atacantul Fiorentinei îşi dorea enorm să marcheze golul cu numărul 100 în Italia, în faţa propriilor suporteri, iar meciul cu Lecce (1-2) era ocazia ideală. Numai că totul a ieşit pe dos. “Briliantul” s-a accidentat serios la cotul stâng, în minutul 50 al partidei, după un duel aerian cu portarul oaspeţilor, Francesco Benussi. Românul a părăsit terenul pe targă, cu o compresă de gheaţă la mână şi cu lacrimi de durere în ochi. O ambulanţă l-a transportat imediat la spital, pentru investigaţii amănunţite. “Luxaţie superficială a cotului, cu menţinerea elasticităţii capsulei articulare”, a fost verdictul medicilor, ceea ce înseamnă că Mutu va absenta de pe gazon cel mult patru săptămâni.
Lipseşte maximum patru săptămâni
Accidentarea de ieri este a treia suferită de Adi la cotul stâng, în decurs de numai cinci luni. Totul a început pe 19 august anul trecut, când “decarul” Naţionalei s-a ales cu o luxaţie la antrenamentul dinaintea amicalului cu Letonia. Pe 30 august 2008, atacantul Fiorentinei a fost lovit de un cţchipier şi a ratat meciul cu Juventus din debutul sezonului. Iar problemele medicale ale “Briliantului” au fost amplificate de accidentarea la meniscul genunchiului drept, în timpul meciului România – Franţa (2-2), din preliminariile Campionatului Mondial din 2010, disputat pe 11 octombrie 2008.