ACTUALIZARE 13 iulie. Șoc în lumea fotbalului! Abdelhak Nouri, fotbalistul lui Ajax care se prăbușise inert pe teren, în timpul amicalului de sâmbătă trecută cu Werder Bremen, nu-și va reveni niciodată. Știrea a fost publicată de contul de Twitter al clubului olandez, la o numai o zi după ce presa anunța că jucătorul urma să fie scos din coma artificială, pentru că inima îi funcționa normal, iar scanările repetate la care fusese supus creierul nu reliefaseră nici o anomalie. Numai că astăzi, situația este mult mai rea: creierul lui Abdel Nouri, alintat Appie, ar fi suferit traumatisme grave și ireversibile!

ACTUALIZARE 12 iulie. Mijlocaşul echipei Ajax Amsterdam, Abdelhak Nouri, care a suferit un atac de cord, va fi scos din comă artificială, a anunţat L’Equipe, citând oficiali ai clubului olandez. În urma testelor efectuate luni, inima funcţionează normal, iar scanarea creierului nu a detectat nici o anomalie. Medicii de la spitalul din Innsbruck au anunţat că vor mai efectua noi teste după ce fotbalistul va fi conştient.

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine” | EXCLUSIV
Recomandări
Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine” | EXCLUSIV

ACTUALIZARE 9 iulie, ora 10.42. Pe contul de Twitter al lui Ajax a apărut o nouă informație privind starea lui Abdekhak Nouri. Potrivit acesteia, fotbalistul se află în afara oricărui pericol.

ACTUALIZARE 21.37. Clubul Ajax a anunțat, prin intermediul contului de Twitter, că Abdelhak Nouri a ajuns la spital, că este stabil, are puls și este sedat, pentru a putea fi tratat corespunzător. Medicii au fost auziți vorbind despre faptul că fotbalistul suferea de aritmie (n.r. – modificere a ritmului normal al inimii, ori în raportul frecvenţei cardiace, ori în cel al regularităţii, ritmicităţii frecvenţei cardiace, sau sub ambele aspecte).

ACTUALIZARE 20. 30. Toți se roagă pentru Nouri.

LIVE TEXT | Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump a câștigat Pennsylvania și e aproape de al doilea mandat
Recomandări
LIVE TEXT | Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump a câștigat Pennsylvania și e aproape de al doilea mandat

Amicalul din Austria, dintre Ajax și Werder Bremen, de sâmbătă seara, a fost suspendat în minutul 71 și 48 de secunde, ora 18.33, ora României!

Intrat pe gazon în repriza a doua, Abdelhak Nouri, unul dintre jucătorii echipei ”lăncierilor”, s-a prăbușit pe gazon, el suferind, se pare, un stop cardiac.

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui
Recomandări
Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

Jucătorul, transportat de urgență la spital cu elicopterul, este acum în comă indusă, însă cei de la Ajax susțin că starea jucătorului este una stabilă. ”Jucătorul a fost stabilizat. A suferit o aritmie cardiacă”.

Imaginile șocante amintesc de drama trăită de fotbalistul român Mihăiță Neșu.

AjaxIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Medicii au intervenit imediat, chiar pe teren, iar jucătorul de 20 de ani pare a avea o șansă de supraviețuire.

::placeholdeR–>

Ambulanța a pătruns pe gazon și medicii i-au acordat primul ajutor zece minute.

Format de academia lui Ajax, Nouri a trecut pe la toate reprezentativele de tineret ale Olandei. În sezonul trecut, el a debutat la echipa mare, bifând nouă meciuri în campionat (o singură dată titular). Fotbalistul olandez de origine marocană a luccrat la echipa secundă cu românul George Ogăraru.

Anul trecut a fost declarat jucătorul anului la Jong Ajax.

Citiți și Pelerinaj la mormânt, la 7 ani de la moartea Mădălinei Manole. ”Sunt 7 ani de dor, de tristețe”

 

 

 

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News