Meciul de box este difuzat Netflix, o premieră pentru gigantul de straming. „Există perturbări masive”, a relatat Bild, care notează că portalul „allestoerungen.de” a primit „25.000 de rapoarte în ultima oră”.

Indiferent de dispozitiv și de viteza internetului, pur și simplu nu mai era posibil să vizionezi lupta pe Netflix. Milioane de utilizatori din întreaga lume au avut probleme și s-au plâns pe rețelele de socializare.

Netflix a plătit o sumă cu două cifre în milioane de euro pentru a preluat disputa.

Mike Tyson vs Jake Paul a început la ora 7.08, ora României. Imnul național al SUA a fost interpretat Tori Kelly, câștigătoare de premiul Grammy.

Dacă Tyson a fost foarte concentrat la intrarea în ring, Paul a fost condus la stadionul din Arlington cu un Chevrolet Dually construit la comandă.

Potrivit specialiștilor în box, după primele 3 reprize de câte două minute, Paul conducea cu 2-1. În runda a cincea, Tyson a fost la un pas de KO. A fost salvat de gong.

Jake Paul, 27 de ani, youtuber, influencer pe rețelele de socializare și boxer profesionist, este favorit în lupta cu Mike Tyson (58 de ani).

Meciul se dispută în AT&T Stadium din Arlington, Texas, o arenă cu o capacitate de peste 80.000 de locuri. 

Putin e un criminal, Trump e un neisprăvit
Recomandări
Putin e un criminal, Trump e un neisprăvit
profimedia-0935033471Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Una dintre cele mai frumoase femei din televiziune a ajuns de nerecunoscut din cauza operațiilor estetice / FOTO
Unica.ro

”E fericită fleașcă. E măritată cu Smiley...”. Dana Budeanu reacție complet neașteptată la adresa Ginei Pistol. Și-a spus părerea sinceră despre ea: „Toate...”. Așa a ieșit la iveală un detaliu neștiut
Viva.ro

„Mami, mami, nu mai pot!” ”Credeți că o să mor?” - ULTIMELE CUVINTE sfâșietoare ale tânărului care a îndoliat România acum...
Libertateapentrufemei.ro
„Mami, mami, nu mai pot!” ”Credeți că o să mor?” - ULTIMELE CUVINTE sfâșietoare ale tânărului care a îndoliat România acum...
România s-ar fi numit „Geția”, dacă ar fi reușit lovitura de stat. Comandamentul „Vlad Țepes” se pregătea să obțină teritoriile pierdute
Adevarul.ro

Oana Moșneagu și-a făcut un lifting facial. Ce a dezvăluit actrița despre procedură: „Este puțin dureros...”
Elle.ro

Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO

EXCLUSIV. Interviu cu generalul de 101 ani suspect în dosarul persoanelor reţinute pentru trădare. Radu Theodoru: "Au venit ruşii, au furat ceva de aici?"
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Interviu cu generalul de 101 ani suspect în dosarul persoanelor reţinute pentru trădare. Radu Theodoru: "Au venit ruşii, au furat ceva de aici?"
Horoscop 6 martie 2025. Vărsătorii cred în ideea de a trece la categoria probleme de nerezolvat tot ceea ce nu pot rezolva simplu și ușor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI