Fostul premier italian Silvio Berlusconi a declarat că simte „o mare durere” din cauza felului cum joacă echipa de fotbal AC Milan, al cărei proprietar a fost timp de 31 de ani, din 1986 până în acest an, relatează site-ul tuttomercatoweb.com.
Berlusconi este nemulţumit că Milan foloseşte un singur vârf: „Sunt fostul preşedinte, dar rămân un mare suporter al lui Milan. Simt o mare durere, uneori nu pot să văd tot meciul fiindcă nu sunt de acord cu folosirea unor jucători şi cu modulul de joc. Nu trebuie uitat sistemul care ne-a adus atâtea succese, cel cu doi atacanţi. Unul dintre aceste vârfuri ar trebui să fie Suso, în timp ce Bonaventura ar trebui să joace în genul lui Kaka, în spatele vârfurilor”.
Fostul premier al Italiei a continuat pentru canalul Premium Sport: ”Cu actualul modul, cei doi jucători ai noştri de superclasă, Suso şi Jack (Bonaventura – n. r.), cărora li se adaugă al treilea jucător de superclasă pe care-l avem, Donnarumma, sunt obligaţi să evolueze ca extreme şi stau prea departe de poartă”.
„Cu acest modul, au fost meciuri în care noi n-am atins mingea în careul advers perioade îndelungate. Rolul extremelor ar trebui îndeplinit de fundaşii noştri laterali, ca pe vremea lui Sacchi (…)”, a adăugat Berlusconi.
AC Milan a performat cu Silvio Berlusconi președinte
Cu Silvio Berlusconi preşedinte, AC Milan a obţinut primele sale succese avându-l antrenor pe Arrigo Sacchi.
Rossonerii sunt acum pe locul 8 în Serie A, la mare distanţă de cele patru locuri care duc în Liga Campionilor în sezonul viitor, notează Agerpres.
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!