„Diavolii” nu mai sunt proprietatea chinezilor, după ce Li Yonghong nu și-a putut onora o datorie de 32 de milioane de euro. Clubul a ajuns în proprietatea fondului american „Eliott”, de la care chinezul împrumutase această sumă tocmai pentru a cumpăra pe AC Milan.

AC Milan și-a schimbat proprietarii. Chinezii s-au dus, au venit americanii. Investesc 50 de milioane de euro

Într-un comunicat publicat în noaptea de marţi spre miercuri, Elliott a precizat că, odată cu preluarea controlului, se deschide „un nou capitol pentru AC Milan”.

„Viziunea Elliott pentru AC Milan este simplă: crearea stabilităţii financiare şi stabilirea unui management solid, realizarea unui succes pe termen lung pentru AC Milan prin concentrarea asupra lucrurilor fundamentale şi asigurarea unei bune capitalizări a clubului, precum şi crearea unui model operaţional durabil, care să respecte regulamentul fair play-ului financiar al UEFA.

Ca o primă măsură, Elliott intenţionează să contribuie cu 50 de milioane de euro la capitalul clubului, pentru a-i stabiliza finanţele şi intenţionează să aloce, în timp, un capital suplimentar pentru finanţarea creşterii lui AC Milan”, se mai arată în comunicatul noilor proprietari ai grupării de pe San Siro.

AC Milan s-a aflat timp de peste trei decenii în proprietatea fostului premier italian Silvio Berlusconi, care l-a vândut în aprilie 2017, pentru suma de 740 de milioane de euro, investitorilor chinezi conduşi de misteriosul Li Yonghong.

În ultima ediție din Serie A, în ciuda investițiilor de 200 de milioane de euro în transferuri, gruparea „rossonero” a terminat pe locul 6. Mai nou, echipa milaneză a fost exclusă pentru doi ani din cupele europene.


Citește și: România, țara unde educația sexuală se face ”din filmele pentru adulți”. Copiii care fac copii din cauza nepăsării statului

 
 

Urmărește-ne pe Google News