Libertatea: Gata, Ionele, din nou in iarba?
Ionel Ganea: Da, de doua zile am intrat in programul obisnuit al echipei. Alerg, dau in minge, ce mai, ca pe vremuri. Normal ca mai am o frica la cate o intrare mai tare, dar eu zic ca e firesc sa se intample asa dupa ce am stat jumatate de an pe tusa.
Ce sanse ai sa te prezinti la convocarea cu Olanda?
Am sansele mele, ca sa zic asa. De fapt, asta-i obiectivul meu imediat, sa intru pana atunci in doua-trei meciuri pentru Wolverhampton si sa pot ajuta apoi nationala in meciul cu Olanda. Desigur, daca va fi nevoie de mine si daca o sa fiu sanatos.
Ai vazut meciul cu Slovacia?
Cum sa nu! Prima repriza am inceput-o mai slab, dar dupa aia ne-am revenit si am incercat sa ne facem jocul. E drept, ne-au condus de doua ori, dar eu zic ca e important si ca am egalat de doua ori. Pana la urma a fost doar un meci amical, in care domnul Piturca a avut posibilitatea sa-i vada la lucru pe toti cei disponibili. Unii l-au convins, altii poate nu…
Stelea a gresit la goluri…
Asta sa fie problema acum, ca a gresit Stelica in doua faze! Se uita repede ce-a facut Stelea pentru Romania la Erevan, cand erau sa ne bata armenii daca nu era el in poarta! Da, corect, a prins o zi mai proasta, dar atat! Va spun eu ca daca va apara cu Olanda Bogdan isi va face datoria!
Ai remarcat pe cineva de la noi?
Pe Adi Ilie, care a fost singurul care a incercat sa joace vertical si sa faca o patrundere. Mi-a placut si Petre.
Cine
ar trebui sa fie capitan la lot?
Dorinel, Stelea sau Adi Ilie. Unul din ei, asta e clar, pentru ca in postul de capitan trebuie pus cineva care are experienta. In primul rand experienta. De aici deriva si constanta in evolutii, si atitudinea pe care o poti impune in vestiar prin simpla ta prezenta.
Ce zici de scandalul Mutu – Raducioiu?
N-ar trebui sa mai zic nimic, ca m-am cam saturat de chestii d-astea. In loc sa fim o familie si sa ne pese unuia de celalalt, in loc sa ne ajutam si sa ne sprijinim, noua ne arde de certuri sau de revanse.
Cine crezi ca are totusi dreptate?
Atat timp cat generatia actuala de tineri e la mare distanta, din punct de vedere al rezultatelor, fata de generatia lui Hagi si Popescu nimeni n-ar trebui sa atace acea echipa care a scos oamenii in strada. Cand n-ai rezultate nu trebuie sa deschizi gura! In plus, totul tine de educatie. Pai Hagi si Popescu, atunci cand aparusera tinerii prin jurul lor la lot, nu i-au inlaturat, ba chiar i-au incurajat si i-au invatat tot ce era necesar despre performanta!
De ce apar mereu conflicte la nationala?
Nu stiu, dar cred ca ar trebui sa se puna punct acestor atacuri care nu fac bine nimanui. Eu zic ca e cazul sa venim la nationala numai pentru fotbal si pentru tara. Ce ma intereseaza pe mine cate femei are unul, cate masini are altul sau la ce echipa joaca? Cu ce ma ajuta pe mine sau echipa nationala genul asta de informatii? Ar trebui sa ne avem ca fratii si sa nu asteptam ca unul dintre noi sa greseasca inainte de a-l ajuta. Tocmai de aceea este bine ca a venit domnul Piturca la nationala, pentru ca sunt convins ca atmosfera se va imbunatati.
Cu afacerile cum stai?
Binisor. Merg numai pe investitii imobiliare, pentru ca le consider cele mai sigure. Si eu, si sotia mea urmarim piata si decidem impreuna unde si cat cumparam. Azi o bucata de pamant, maine un apartament si tot asa. Ne merge bine, ca e rentabil, mai ales acum, cand integrarea in Uniunea Europeana e tot mai aproape. La o afacere mai mare nu ne-am gandit inca, pentru ca trebuie sa ai grija mereu de bunul mers al lucrurilor, iar eu nu am timp momentan de asa ceva.
De cand n-ai mai venit in tara?
Din august. Dar sper sa ajung cand jucam cu Olanda si sa ma intorc apoi bucuros in Anglia. Cu o victorie!