Stafful medical „l-a reparat” provizoriu, iar fotbalistul, care, în acest sezon, a purtat și banderola de căpitan al Petrolului, a revenit pe teren după 3-4 minute. Tabela de pe „Ilie Oană” arăta 0-0 și era nevoie de el.

Meciul s-a încheiat cu un scor nul, Ghinga a evoluat, în jur de 10 minute, cu dureri cumplite. A dat dovadă de sacrificiu incredibil! Însă marile necazuri au apărut după partidă. În timp ce antrenorul Leo Grozavu și președintele Cristi Vlad le dădeau explicații suporterilor furioși, Ghinga aproape că leșinase de durere.

Verdictul? Durerea abdominală era provenită de la faptul că un testicul îi fusese atins și spart.

Ghinga, 98 de meciuri și 5 goluri în Liga 1, peste 100 de partide în L2, a fost trimis la un spital din București, unde a și fost operat vineri dimineață.

„Nu sunt tocmai bine, dar acum e ok! Tocmai am ieșit din operație! Intervenția a fost efectuată vineri, la ora 12.00 am ieșit din sala de intervenții chirurgicale. Mulțumesc medicilor, familiei, colegilor, suporterilor, tuturor celor cei care mi-au adresat mesaje de încurajare”, a declarat Ghinga, pentru Libertatea.

Sebi a explicat: „Mulțumesc lui Dumnezeu, am pățit rău cel mai mic! Se putea întâmpla ceva mult mai grav! Cum de am reușit să mai joc 10 minute? Nici eu nu știu! Pe mine mă durea abdomenul, problemele din zona intimă radiau acolo. Probabil că am rezistat de la dorința de a câștiga cu Mioveniul, de la adrenalină, așa sunt eu, am spirit de sacrificiu”.

„Doctorii spun că ecuperarea după operație durează o săptămână. O să mai am dureri, dar eu sper să reintru la antrenamente maximum trei săptămâni. O să folosesc o chilie de protecție a zonei afectatea precum cea a luptătorilor K1. Sper ca lipsa mea din echipă să nu se resimtă și băieții să câștige toate meciurile. Nu concep ca Petrolul să nu promoveze”
– Sebastian Ghinga

«Dacă mai stăteam cinci minute cu “gaura” aia în testicule, puteam muri pe teren»

Nu e primul fotbalist român care are parte de o accidentare-horror. Alin Bănceu, 44 de ani, a suferit un accident similar în 1997, când abia ajunsese în Olanda, la Fortuna Sittard, într-un amical cu Genk (Belgia). A fost operat și i s-a extirpat un testicul. Și-a revenit la antrenamente după trei luni, iar în șase luni era apt din nou de joc.

„La o fază banală, am primit o lovitură violentă în zona genitală. Un adversar a vrut să degajeze, i-am ciupit mingea, el a dat pe lângă balon şi m-a buşit pe mine exact între picioare”, povestea Bănceu pentru Libertatea. Detaliile care urmează pot provoca oricui frisoane.

Șase luni fără sex, cochilie de protecție

„Am simţit ca o explozie, dar, din ambiţie, am mai jucat cinci minute, până am văzut că-mi curge sânge prin şort! Doctorii mi-au spus că, dacă mai stăteam cinci minute cu «gaura» aia în testicule, puteam muri pe teren!”, rememora Bănceu, 114 meciuri și 3 goluri în Liga 1, fost mijlocaș la U Cluj, CFR Cluj, FC Național, Jiul Petroșani sau Fortuna Sittard (1997-1999), dar și conducător la U Cluj.

Bănceu a mai jucat încă patru ani după accidentare. A purtat permanent o cochilie precum cea pe care o utilizează luptătorii k1. „Iarna, permanent am evoluat cu pantaloni termizolanți pentru a-mi proteja zona sensibilă”, explica Alin. Șase luni a avut dureri groaznice la schimbările de temperatură și, de asemenea, doctorii i-au interzis viața sexuală.

Trașcu, fractură de piramidă nazală

La partida de pe „Ilie Oană”, de miercuri seară, s-a mai petrecut o accidentare urâtă. În minutul 21 al partidei Petrolul – CS Mioveni (0-0), Andrei Trașcu, 21 de ani, aflat la primul meci stagional pentru argeșeni, s-a duelat cu Marius Chindriș pentru o minge înaltă. Fotbalistul de la Mioveni a reușit să respingă balonul, dar adversarul său l-a lovit cu capul în plină figură, involuntar. Trașcu s-a prăbușit pe gazon, iar arbitrul a observat imediat că este vorba despre o accidentare serioasă și a solicitat de urgență intervenția echipei medicale. Înainte ca doctorii să ajungă la el, jucătorul a început să sângereze abundent. Fotbalistul a reușit să ajungă pe picioarele sale la marginea terenului. Chindriș a încasat un cartonaș galben pentru această lovitură și a fost, la rândul lui, trimis la marginea terenului, pentru a i se aplica plasturi pe două julituri suferite pe frunte în urma impactului. Traşcu a suferit o fractură de piramidă nazală aflând diagnosticul la Spitalul Județean din Ploieşti.

„O săptămână nu va putea face antrenamente. Apoi va evolua cu mască”, a explicat Silviu Mihai, ofițerul de presă de la Mioveni.


În L2, după 12 etape, Petrolul are 23 de puncte în L2 și e la 4 puncte de liderul Academica Clinceni.

Antrenorul Leo Grozavu, la cuțite cu fanii Petrolului

 
 

Urmărește-ne pe Google News