Luchin avea un contract cu drept de prelungire pe încă un an, însă cu o clauză care îi permitea să plece în străinătate, în cazul unei oferte venite în inter-sezon. Srgian Luchin îşi va continua cariera la un club de peste hotare.
„Aş dori să le mulţumesc tuturor celor care mi-au dat şansa de a mă întoarce acasă, în special lui Daniel Stanciu şi Dan Alexa. Îmi pare rău că las echipa într-un moment dificil. Am primit o ofertă pe care nu am putut să o refuz. De asemenea, îi mulţumesc domnului Florin Marin pentru încrederea acordată şi pentru faptul că m-a ajutat să revin la forma pe care mi-am dorit-o. Le mulţumesc colegilor, precum şi celor din club pentru colaborarea foarte bună. Nu în ultimul rând, le mulţumesc şi suporterilor pentru susţinerea acordată. Sper ca situaţia de la Poli Timişoara să se rezolve şi echipa să-şi îndeplinească obiectivul!”, a afirmat Luchin.
ALȚI JUCĂTORI LA CARE A RENUNȚAT ACS POLI
În acest sezon, Luchin a jucat în 17 meciuri de Liga 1 pentru Poli, punctând de trei ori. În Cupa României, Luchin a bifat două prezenţe, iar în Cupa Ligii a evoluat un meci.