Cei doi fotbaliști de la naționala U 19 au prezentat simptome începând de marți seara, iar miercuri li s-au recoltat probe. Rezultatele au sosit joi și, din păcate, sunt pozitive. Ceilalți 2 jucători care au fost izolați fiind contacți ai celor doi sunt negativi.

Rezultatele celorlalți jucători și membrii ai delegației nu au sosit, aceștia efectuând testarea în această dimineață.

De asemenea, FRF a anunțat, miercuri, că acțiunea lotului Under 17, generația 2004, nu va mai avea loc, după ce au fost depistate tot două cazuri pozitive Covid-19, în urma testărilor efectuate.

Reprezentativa pregătită de Daniel Mogoșanu trebuia să dispute o dublă amicală împotriva naționalei similare a Bulgariei, în perioada 8-11 octombrie!

Tricolorii s-au reunit pe 5 octombrie, iar miercuri, 7 octombrie ar fi trebuit să plece la Sliven, în Bulgaria. Întreaga acțiune a fost anulată după ce rezultatele la cea de-a treia testare a doi dintre jucătorii convocați au fost pozitive.

FOTO: FRF

 
 

Urmărește-ne pe Google News