Ştefan Sameş a jucat la Steaua în perioada 1971-1982, îmbrăcând tricoul roş-albastru în 274 de meciuri şi marcând 20 de goluri. De asemenea, Sami a fost selecţionat de 47 de ori în echipa naţională a României, pentru care a înscris trei goluri. “A fost un jucător de mare talent şi de mare caracter. Mă bucur că am evoluat alături de un asemenea fotbalist. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a spus Helmuth Duckadam, directorul de imagine al Stelei şi fost coleg la această echipă cu Sameş, care a fost prezent la comemorare.
A fost idolul lui Belodedici
Miodrag Belodedici, un alt fost coleg în Ghencea cu jucătorul trecut în nefiinţă, a spus că acesta i-a fost idol în copilărie şi adolescenţă: “Aveam acasă, în camera mea, zeci de poze cu Ştefan, care a fost un model pentru mine. La primul antrenament la Steaua, antrenorul m-a întrebat de ce nu sunt atent, dar eu eram cu ochii numai la el, nu îmi venea să cred că suntem colegi”.
În 1992 şi în 2011, Sameş a antrenat juniorii Stelei, de unde a fost demis, cu puţin înainte să afle că suferă de cancer nazo- faringian şi să piardă lupta cu această nemiloasă boală, la doar 59 de ani.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_42dfcd3f091c34a07f0cf8112ac3bcf6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bf41938cb40c3627a907bf4b76f1eff9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_22f86e1628e1a4d395afee7af9020568.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8850f222472416c9633f2423edb0220f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b7c23fecdcefe56e0885565fe909e326.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_153a2471fe508566f1a11db79855a5e1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_060cb6548e4143739e99d40ba37b0be9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_534b8f25ac630af8131a3f804de7c8c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_2cc2f07ba0a9e3ebb0bb94d18642fdcc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_90a5836c3def388e589f1ecd977038a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_33cae733c1084d454c982b7876e46045.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_8d5c7a8e444aa457fd174719e8afdcfe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/115_34c917340766fcb215347afadd7258b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_df7e8f4c0d1502fc5f0f9b16fb813e7b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4d26aaa997f9809b761823ffe308610c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_45dbefa9847b653c38fe7dc1796de5bd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_cf46df0d603f91da33362c2409180012.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_9e767df6dc18cb5704a0abe9b642a22a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_0f6201194691fe333e31f7d46e398205.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f908da1961b1ee907a41ccd29ae80a33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_78db589cbe0c4b14a997ddbbd04367c6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_02af433974e4a52ace6dd4eb3564d8aa.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.