„Pentru mine nu este o înfrângere, pentru că nu m-a învins echipa adversă, m-a învins fotbalul corupt din România. Se dă cinstit. Se pare că e o formă mascată de corupție pe care o vede toată lumea”, a declarat Vasile Tîrșolea,
rebusist, pasionat de cuvinte încrucișate, care a făcut un business din asta și acum deține peste 70 de titluri, cam toate de pe piață în materie de rebus, potrivit gsp.ro.
Finanțatorul formației din județul Călărași contestă eliminarea unui jucător și acordarea loviturii de la 11 metri din care Steaua a marcat golul de 2-0.
„Sunt grave, a văzut o țară întreagă. Nu vorbesc eu în mod subiectiv că am pierdut. A văzut o întreagă țară că nu a existat penalty, că nu au existat două cartonașe galbene, jucătorul nostru a fost eliminat pe nedrept. În condițiile astea, cum să joci fotbal?”, a acuzat Vasile Tîrșolea.
Patronul echipei din Ulmu a precizat că a vrut să-și scoată jucătorii de pe teren și a amenințat cu neprezentarea la meciul retur din 15 mai.
În cea de-a doua semifinală a barajului pentru promovarea în Liga 2 se vor întâlni FCSB II și CS Afumați.
Foto: CSA Steaua