”Cu ajutorul unor oameni cu suflet, banii pentru operația din Franta s-au strâns, însă pentru cealaltă intervenție – nu. Adică este vorba despre 10 000 de euro”, spune handbalista care riscă să-și piardă auzul, dacă nu se va opera.
Handbalista Ada Iliescu are nevoie urgentă de operație, pentru a nu-și pierde definitiv auzul! ”Libertatea” a scris în detaliu despre situația disperată a Adei.
”Operația la care urmează să fiu supusă a devenit o urgență. Mă refer la tumoarea de pe coloana care trebuie operată. Pe lângă radioterapia din Franța, la care mai am de completat 4.000 de euro. Intervenția pentru coloană este 10.000 de euro și va avea loc tot la spitalul Monza, la acelasi doctor. Sunt în pragul disperării. Nu am reușit să strâng suma necesară operației”, era strigătul după ajutor al Adei Iliescu, la începutul lunii martie. Între timp, suma pentru Franța s-a adunat, dar nu și pentru intervenția de la Monza.
Sportiva este un caz cu totul special. Adriana Iliescu trăiește fiecare zi cu spaima că se va trezi cu dopuri în urechi și că va mai auzi.
Diagnosticată cu neurofibromatoză de tip 2 cu neurinom acustic bilateral compresiv pe trunchiul cerebral, maningioame ale fosetei Meckel dreapta și cervical cu compresie medulară, sportiva legitimată la Victoria București își caută viața normală de dinainte să afle că neurinoamele acustice sunt afecţiuni benigne destul de rar întâlnite, însă n-au deloc milă.
Ada și-a pierdut parțial auzul la urechea dreaptă. Pierderea auzului este numai prima etapă, urmând ca tumoarea să ajungă la creier, apoi există risc de pareză, paralizie și alte complicații.
Libertatea a prezentat pe larg cazul cu mai multe ocazii.
Pe ADA ILIESCU o puteți ajuta folosind următoarele conturi:
Iliescu Elena Adriana
RO06BRDE445SV75564974450 BRD (lei)
RO48INGB0000999905663489 ING (euro)
(Cod Swift: INGBROBU) RO57INGB0000999902831218 ING (lei)