Gravele probleme financiare care au lovit Oltchim Râmnicu Vâlcea în ultimul sezon au determinat-o pe Ada Nechita să accepte propunerea lui HCM Baia Mare, care i-a oferit un contract valabil până în 2016. “Le cunoşteam pe multe din fetele de la HCM şi asta m-a ajutat să mă integrez foarte uşor. Mă bucur foarte mult că şi Paula Ungureanu a ales să joace la Baia Mare, pentru că e un portar de valoare. Începe o nouă etapă a carierei mele şi sper să am aici trei ani frumoşi, cu bucurii comparabile cu cele trăite la Oltchim”, ne-a declarat handbalista.
Crede că Oltchim se va redresa
Ada e convinsă că fosta ei echipă va depăşi criza actuală. “Sunt ataşată de Oltchim, pentru că acolo am avut o perioadă foarte frumoasă a vieţii mele. Chiar dacă acum în lot sunt doar jucătoare tinere, mă gândesc că peste câţiva ani va redeveni ceea ce a fost”, a mai spus Ada Nechita.

I-a spus adio lui Florin Costea


Ada şi Florin au fost împreună trei ani
La începutul acestei săptămâni, Ada Nechita a anunţat că s-a despărţit de Florin Costea (28 de ani), atacantul lui CFR Cluj, cel care i-a fost iubit în ultimii trei ani. “Nu vreau să spun mai multe despre acest subiect. Nici eu, nici Florin nu obişnuim să facem publice detalii ce ţin de viaţa personală”, ne-a declarat handbalista.

Urmărește-ne pe Google News