Polonezul Malysz, 42 de ani, câştigător a patru Cupe Mondiale şi a patru titluri de campion mondial (record împărțit cu Matti Nykänen și Sara Takanashi), a precizat că nu are simptome, dar a fost testat după ce o persoană cu care a fost în contact a ieşit pozitivă la COVID-19.
”După cum ştiţi, am respectat regulile de siguranţă, dar se pare că nu a fost de ajuns. Fie ca acest lucru să fie un avertisment – aveţi grijă de voi şi fiţi atenţi”, a scris Malysz pe reţelele de socializare.
Fostul sportiv are trei medalii de argint şi una de bronz la Jocurile Olimpice.
Câștigător al Turneului celor 4 Trambuline (2001), ”Batman” are 39 de victorii în Cupă Mondială de sărituri cu schiurile.
După ce s-a retras, în 2011, Małysz a concurat la Raliul Dakar (2012, 2013 și 2014).
În prezent, este director-coordonator în Federația Poloneză de Schi.
Polonia a înregistrat până acum 32.227 de confirmări pozitive la noul coronavirus, iar virusul a fost fatal în 1.359 de cazuri.