Chiar si daca ar fi vrut, antrenorul Rafa Benitez nu-l mai putea tine pe teren. „Am cerut schimbarea, dupa ce am simtit in glezna o durere ca o arsura”, a povestit internationalul roman, sustinut puternic de publicul de pe „Mestalla” in momentul iesirii de pe gazon. Ieri, Ilie a fost supus unui examen medical la clinica de la Ciudad Paterna, baza de pregatire a levantinilor. Inainte sa vada rezultatele, medicul Jorge Candel estima ca fotbalistul va fi absent cel putin la meciul urmator, cel cu Las Palmas. In ultimele patru jocuri, Adrian a fost titular de fiecare data. Cu Espanyol a bifat 81 de minute, contra Malagai a jucat 66 de minute, cu Betis – 59, iar alaltaieri a iesit accidentat dupa ceva mai mult de ora.