Adi Iliescu, 19 ani, pilot din această stagiune în Campionatul Național de Raliuri, a acordat un interviu pentru SportNews.ro în care a vorbit despre primii săi pași în motorsport, planuri de viitor și sacrificiile pe care trebuie să le faci pentru a ajunge campion.
Povestea lui Adi Iliescu în motorsport a început acum 15 ani când, la emisiunea ”Copiii spun lucruri trăznite” declara cu dezinvoltură faptul că el va face ”curse de mașini, ca tata” când va fi mare.
[responsive-video player=”youtube” identifier=”2YNUnCyd08M” autoplay=”0″]
În 2003 lua startul, cu dispensă, în Campionatul National de Karting, iar în 2011 obținea deja titlul de vicecampion naţional la clasa Juniori. În 2012 ”se dă” deja în Campionatul Național de Viteză în Coastă, fiind, la 15 ani și jumătate, cel mai tânăr pilot care a luat startul în acest campionat. Câștigă titlul de campion naţional la clasa Juniori și locul 4 la grupa H2, pentru ca anul următor, în 2013, să fie din nou campionul juniorilor. Anul 2014 i-a adus confirmarea că este cel mai bun dintre juniori, astfel încât, de anul acesta, a trecut la Campionatul Național de Raliuri, acolo unde se duelează cu piloți care ar putea să îi fie părinți. Nu a avut un start de sezon așa cum își dorea, nici una dintre cele două etape de până acum nefiind duse până la capăt, însă promite că peste doar câțiva ani se va duela de la egal la egal cu Simone Tempestini, alt tânăr care face ravagii în motorsportul din România.
[responsive-video player=”youtube” identifier=”XMJnL3DQ428″ autoplay=”0″]
[responsive-video player=”youtube” identifier=”EtQ_SnkDOZE” autoplay=”0″]
Pasiunea pentru motorsport o are de la tata, Sorin Iliescu, pilot la rându-i, Adi declarându-ne că se sfătuiește cu părintele său în carieră. O carieră care este pe primul plan, și nu fetele, așa cum ar gândi orice puști de 19 ani.
Aflați mai multe despre Adi Iliescu din interviul următor:
[responsive-video player=”youtube” identifier=”w0zvXp2jh-s” autoplay=”0″]
VIDEO: ROBERT HANCIAREC