Mario Cognini, vicepreşedintele Fiorentinei, a povestit, ieri, o întâmplare haioasă petrecută în vestiarul echipei în urmă cu câţiva ani. Adrian Mutu (31 de ani) a confiscat o monedă aparţinând preşedintelui clubului.

Preşedintelui clubului, Andrea Della Valle, i-a căzut din buzunar o monedă de un euro. Pe fază, Adrian Mutu (31 de ani) s-a aplecat, a luat banul de jos şi l-a pus în geanta personală. Andrea Della Valle i-a cerut atacantului român să-i restituie moneda, dar s-a lovit de refuzul acestuia. “Sunt sărac, domnule preşedinte, şi am o familie de întreţinut”, a replicat “Briliantul”, spre stupefacţia conducătorului grupării italiene şi spre amuzamentul coechipierilor. Foarte probabil, Mutu făcea aluzie la problemele financiare cauzate de datoria în valoare de 17.173.990 de euro, pe care trebuie să o plătească lui Chelsea.

Criticat de oficialul clubului

Altfel, Mario Cognini susţine că Fiorentina nu are motive să ceară FIFA permisiunea ca românul să joace în meciurile amicale, deoarece acesta a greşit prea mult: “Adrian Mutu a trăit întotdeauna la limita greşelilor, iar acum este corect să stea în tribune”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News