După ce selecţionerul Răzvan Lucescu a lăsat să se înţeleagă, recent, că nu-l va mai convoca pe atacantul Fiorentinei din cauza dezinteresului acestuia vizavi de naţională, imaginea “Briliantului” poate fi afectată de o nouă dezvăluire. Săptămânalul Ziarul a intrat în posesia unor fotografii, care datează din mai 2006, când tricolorii au efectuat un stagiu de pregătire în Statele Unite ale Americii. În condiţiile în care nu trecuseră decât 10 luni de la căsătoria cu frumoasa Consuelo, Mutu a fost surprins petrecând o noapte întreagă într-un restaurant, în compania mai multor femei şi a unui bărbat. După ce a consumat câteva pahare cu vin roşu, starul naţionalei a devenit foarte bine-dispus şi s-a pozat alături de două însoţitoare pe care le ţinea, tandru, de şolduri.

La câteva zile i s-a născut prima fetiţă

Cel mai probabil, petrecerea a continuat în locuinţa unuia dintre cheflii, pentru că în una dintre fotografii Mutu este aşezat pe scaun, într-o bucătărie, unde ţine în braţe o femeie care se hlizeşte la aparatul de fotografiat. De reţinut că toate acestea se petreceau cu mai puţin de o lună înainte de naşterea primei sale fetiţe, Adriana Lea, eveniment care a avut loc pe 11 iunie 2006.

A comis-o şi la meciul cu Serbia

Adrian Mutu a provocat un scandal asemănător şi în toamna anului trecut. Cu trei zile înaintea meciului cu Serbia (0-5), “Briliantul” a fost surprins de fotoreporterii Libertăţii petrecând până la ora 3.00 dimineaţa, în compania dinamovistului Adrian Cristea şi a două femei. După eşecul de la Belgrad, Mutu a părăsit lotul fără să-l anunţe pe selecţionerul Răzvan Lucescu şi s-a dus la Novi Sad, unde a fost surprins alături de Ratko Buturovici, un controversat afacerist sârb.

Piţurcă l-a exclus din lot

Atitudinea pe care Adrian Mutu a avut- o pe toată durata turneului din 2006 (22-30 mai) l-a determinat pe selecţionerul de atunci, Victor Piţurcă (foto), să-l excludă din lot. Dincolo de faptul că pierdea nopţile la petreceri, “Briliantul” l-a contrazis pe antrenor în timpul unui meci şi l-a ameninţat pe secundul Ştefan Iovan că îl dă afară de la naţională.

Mutu explică: ”Eram la Chelsea atunci”

Adrian Mutu a afirmat în această dimineaţă că se duce o campanie împotriva sa, explicând că pozele care au fost publicate astăzi de ziarele centrale, în care el apare alături de mai multe fete, nu sunt făcute în luna mai a anului 2006, în turneul efectuat de naţionala României în Statele Unite ale Americii (22-30 mai). Pe perioada cantonamentului american, ”Briliantul” avea părul mai lung, şi nu stil ”periuţă”, aşa cum era tuns în perioada Chelsea. Cel mai probabil, fotografiile ar fi fost realizate la Londra.

”Se vrea compromiterea mea! Tuns aşa, cum apar acolo, am doar în perioada în care jucam la Chelsea, la Londra, prin 2004. Atunci nici nu eram însurat, n-aveam nici o obligaţie. Verificaţi, vă rog, arhivele foto şi video de la turneul din SUA, şi veţi realiza diferenţele…Nu mai ţin minte când şi unde au fost făcute fotografiile, cred că printr-un club, la solicitarea domnişoarelor. Habar nu am cine sunt!”, a spus Adi. „Niciodată nu am încăălcat nici o regulă când eram în cantonament. Mi-am recunoscut toate greşelile, însăă acestea au fost comise doar în viaţa privată”, a completat fotbalistul.

Urmărește-ne pe Google News