Odată cu înființarea UEFA Nations League, forul de la Nyon a schimbat sistemul de calificare. Cele 24 de locuri la turneul final Euro 2020 vor fi alocate astfel:

  • 20 de echipe se califică după preliminarii (locurile 1 și 2 din cele 10 grupe).

  • 4 echipe se califică din nou-înființata Ligă a Națiunilor.

Așadar, locurile 3 din preliminarii nu vor mai avea șansa barajului și nici nu va mai exista vreo echipă calificată din oficiu. Turneul final Euro 2020 se va desfășura în 13 orașe ale Europei, printre care și București, care va găzdui patru meciuri (grupe și optimi).

Pentru națiunile mici și mijloci din fotbalul european, deci și pentru România, Liga Națiunilor oferă o șansă suplimentară de a se califica la Campionatul European. Chiar și naționalele din lumea a patra, precum Moldova, Luxemburg sau Andorra, au garantate astfel un loc la Euro. Liga Națiunilor se va disputa anul viitor, iar preliminariile vor începe în 2019.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

Cum ne calificăm la Euro 2020. Tot ce trebuie să știți despre Liga Națiunilor

Tragerea la sorți va avea loc în ianuarie 2018. UEFA Nations League se va disputa în perioada septembrie – noiembrie 2018 (după sistemul fiecare cu fiecare, tur-retur) și are ca scop reducerea jocurilor amicale.

Cele 55 de naționale afiliate la UEFA vor fi împărțițe în patru ligi (A, B, C, D), după clasamentul coeficienților întocmit pe baza rezultatelor din preliminariile CM 2018.

În prima ligă vor fi naționale de top, iar în Liga D cele mai slab cotate. România se află în acest moment în Liga C, cu 24,817 punctealături de Ungaria, Danemarca, Grecia, Albania, Serbia, Muntenegru, Bulgaria sau Norvegia. 

Ligile A și B vor fi formate din câte 12 echipe, repartizate în patru grupe de câte trei echipe. Liga C va avea 15 formații, distribuite într-o grupă de trei și trei grupe de câte patru formații, iar Liga D va conține 16 țări împărțite în patru grupe de câte patru echipe. 

Câștigătoarele celor patru ligi vor promova, iar echipele clasate pe ultimul loc vor retrograda pentru ediția din 2020 a Ligii Națiunilor. Clasamentul final al Ligii Națiunilor va stabili componența urnelor valorice pentru tragerea la sorți a grupelor din preliminariile Euro 2020.

Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul
Recomandări
Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul

Adio, CM 2018! Cum ne calificăm la Euro 2020? Șanse mici în preliminarii, poate doar prin Liga Națiunilor

Final Four: Câștigătoarele celor patru grupe din Liga A vor juca în sistem eliminatoriu (semifinale, finala mare și finala mică, într-o singură manșă), în iunie 2019, pentru titlul de campioană UEFA Nations League. Semifinalele se vor decide prin tragere la sorți, iar locul de desfășurare va fi desemnat de Comitetul Executiv al UEFA.

Play-off-ul asigură calificarea pentru ultimele patru echipe la Euro 2020. Se dispută după sistem eliminatoriu (semifinală și finală). Fiecare dintre cele patru ligi (A, B, C, D) va avea câte un play-off. Dacă câștigătoarea unei grupe este deja calificată la Euro 2020 din preliminarii, aceasta va fi înlocuită în play-off de următoarea clasată din grupă.

În semifinale, echipele vor fi împerecheate după cota pe care o au (1-4, 2-3).  

Cele mai bine clasate echipe vor juca semifinala pe teren propriu, iar gazda finalei va fi desemnată prin tragere la sorți.

”Părerea mea este că naționala are puține șanse să se califice la Euro 2020”, a declarat sceptic Victor Pițurcă.

Cum ne calificăm la Euro 2020. Preliminariile încep în 2019 

Preliminariile Euro 2020 se vor disputa între martie și noiembrie 2019 (10 etape). Cele 55 de naționale participante vor fi repartizate în 10 grupe de cinci sau șase echipe, iar urnele valorice vor fi stabilite după clasamentele din Liga Națiunilor. 

Klaus Iohannis poate desemna noul premier. Scenariul care poate evita intrarea suveraniștilor la guvernare
Recomandări
Klaus Iohannis poate desemna noul premier. Scenariul care poate evita intrarea suveraniștilor la guvernare

Câștigătoarele seriilor și locurile 2, adică 20 de reprezentative, se califică la turneul final Euro 2020. Ultimele patru locuri calificante se vor decide în urma barajelor din UEFA Nations League, programate în martie 2020. Practic, tricolorii vor ști când încep preliminariile dacă mai au sau nu șanse de calificare prin Liga Națiunilor. 

Adio, CM 2018! Cum ne calificăm la Euro 2020? Șanse mici în preliminarii, poate doar prin Liga Națiunilor

Clasamentul interimar UEFA Nations League (12 iunie 2017)

Liga A

( 1 ) Germania 40,834
( 2 ) Portugalia 37,929
( 3 ) Belgia 37,583
( 4 ) Spania 36,717
( 5 ) Franța 36,640
( 6 ) Elveția 36,166
( 7 ) Italia 36,100
( 8 ) Anglia 35,131
( 9 ) Polonia 33,636
( 10 ) Croația 31,886
( 11 ) Islanda 30,942
( 12 ) Suedia 29,480


Liga B

( 13 ) Slovacia 29,421
( 14 ) Rusia 29,258
( 15 ) Olanda 28,986
( 16 ) Ucraina 28,873
( 17 ) Bosnia-Herzegovina 28,780
( 18 ) Austria 28,745
( 19 ) Irlanda 28,662
( 20 ) Irlanda de Nord 28,274
( 21 ) Turcia 28,018
( 22 ) Țara Galilor 27,795
( 23 ) Cehia 27,021
( 24 ) Slovenia 26,481

––––––––––––
Liga C

( 25 ) Ungaria 25,986
( 26 ) Danemarca 25,612
( 27 ) Grecia 25,345
( 28 ) Albania 25,257
( 29 ) ROMÂNIA 24,817
( 30 ) Serbia 24,447
( 31 ) Montenegro 24,252
( 32 ) Israel 23,992
( 33 ) Scoția 23,662
( 34 ) Bulgaria 22,891
( 35 ) Norvegia 21,521
( 36 ) Cipru 20,204
( 37 ) Lituania 19,128
( 38 ) Azerbaijan 18,407
( 39 ) Belarus 18,268


Liga D

( 40 ) Finlanda 17,447
( 41 ) Estonia 17,427
( 42 ) Armenia 17,133
( 43 ) Georgia 16,510
( 44 ) Faroe 15,197
( 45 ) Letonia 14,907
( 46 ) FYR Macedonia 14,505
( 47 ) Moldova 13,677
( 48 ) Kazakhstan 13,564
( 49 ) Luxemburg 12,491
( 50 ) Andorra 11,360
( 51 ) Liechtenstein 10,944
( 52 ) Malta 10,477
( 53 ) Kosovo 10,417
( 54 ) San Marino 8,204
( 55 ) Gibraltar 7,776

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI