Ultimul turneu, ultimele zile de concurs, ultima minge. După, fără “Cneaz” pe teren, tenisul românesc va fi mai sărac. “E şi un moment de sărbătoare, dar şi de tristeţe. Mă şi bucur că mi s-a oferit o astfel de ocazie, dar mă şi domină nostalgia ultimei intrări pe teren. Încă mai am chef să joc, dar nu mai pot! Competiţia îmi va lipsi enorm”, spune Andrei.
S-a mutat în Arizona
Sentimentele vor năvăli şi mai intens odată cu meciul de astăzi (ora 12.00), din turul întâi al Open România, contra uruguayanului Pablo Cuevas şi, apoi, sâmbătă, la spectacolul de retragere pe care îl va susţine împreună cu fostul mare tenismen croat Goran Ivanisevici. “Renunţ la sportul care mi-a adus pâinea în casă, dar e mai mult decât atât. Spun adio dragostei mele, unei pasiuni, nu doar unei slujbe, unui business!”, completează, emoţionat, Pavel.
Pentru Andrei a venit momentul unei schimbări şi în ceea ce priveşte viaţa de familie. De puţin timp, a dat Germania pe SUA, stabilindu- se în Arizona. “E foarte frumos, ne-am acomodat. Va fi altă viaţă, ne-a plăcut întotdeauna America, în Europa ne simţeam prea relaxaţi”. În SUA, Andrei a fondat Academia de Tenis “Pavel-Blackwood”, cu un bun prieten american.
Găteşte ouă ochiuri şi mâncare asiatică
Un familist convins, Andrei Pavel va avea acum mai mult timp să stea cu soţia şi copiii şi pentru a exersa una dintre pasiunile sale, gătitul. “Pregătesc cu soţia, de la ouă ochiuri până la mâncare asiatică, după cartea de bucate”. Acasă, în SUA, Caroline-Elena (10 ani) şi Marius (7 ani) îl aşteaptă după sejurul de adio de la Bucureşti pentru a face, după şcoală, împreună, o baie în piscină. Curtat, în trecut, pentru a intra în politică, Andrei Pavel refuză categoric, cu toate că unul dintre cei mai buni prieteni ai săi este Alin Popoviciu, deputat PDL: “Nu-s nebun să mă bag în politică! Nu mă interesează!”.
Foto: Gabriel Pătruţ