Considerat, pe bună dreptate, părintele formaţiei roş-albastre, Ilie Savu a fost condus, ieri, pe ultimul drum de membrii familiei, de câţiva dintre foştii colaboratori de la Liga Profesionistă de Fotbal, în frunte cu Mircea Cezar Ionescu şi Adrian Ionescu, dar şi de patru dintre “elevii” săi de la Steaua: Lajos Sătmăreanu, Dumitru Dumitriu, Vasile Aelenei şi Florin Voinea.
A avut parte de onoruri militare
Cu o zi în urmă, preşedintele Stelei, Helmuth Duckadam, şi antrenorul roş-albaştrilor, Marius Lăcătuş, au depus o coroană de flori lângă sicriul cu trupul neînsufleţit al celui care, în 1947, a pus umărul la crearea actualului club din Ghencea.
Fiind general în rezervă al Armatei Române, Ilie Savu a avut parte, ieri, la înmormântare, de onoruri militare. Diagnosticat cu ciroză hepatică în ultimă fază, fostul jucător, antrenor şi, mai apoi, conducător al clubului Steaua a decedat marţi, 16 noiembrie, la Spitalul Militar Central.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!