Adrian Ciobanu, preşedintele Federaţiei Române de Patinaj, susţine că motivele pentru care Zoltan Kelemen e supărat pe federaţie nu sunt întemeiate.

“Zoli e de mult campion olimpic şi mondial prin simplul fapt că a avut ambiţia să depăşească acel accident nefericit, care l-a făcut să-şi piardă ochiul. El susţine că nu-l sprijinim deloc, însă pentru pregătirea lui acordăm 10.000 de lei lunar. Îi asigurăm orele pe gheaţă, cantonamentul şi refacerea. El şi antrenorul Cornel Gheorghe, care e chiar vicepreşedinte al federaţiei, mă acuză inclusiv că nu au avut bani pentru participarea la JO din 2010. Numai că eu am venit la conducere abia pe 27 aprilie 2010, după competiţie”, ne-a declarat Adrian Ciobanu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News