„Eu cunosc suporterii lui Apollon Limassol, sunt fanatici, se apropie de suporterii Rapidului. Sunt înnebuniți dupa fotbal, își susțin echipa necondiționat. E o echipă care se respectă, o echipă cu condiții foarte bune, au bază de pregatire, ceea ce eu nu am avut parte în acel sezon când am jucat”, a declarat Iencsi, la Digi Sport.

Înainte de a fi numit antrenor secund la Apollon, Iencsi a promovat-o pe FC Voluntari în liga a II-a. „Pentru mine e un pas foarte important, o experiență internațională, o echipă care a jucat în Europa League. Lucrez cu Ioan Andone, un antrenor cu o experiență foarte mare, un antrenor de mare valoare”, a adăugat fostul jucător al Rapidului.

Acesta este mulțumit de evoluția echipei, ajunsă pe locul 2, la egalitate de puncte cu liderul APOEL Nicosia. „Eu cred că mă completez foarte bine cu Mister, până acum s-a și văzut. În două luni am avut rezultate foarte bune și în condițiile în care noi am preluat echipa din mers. Am întalnit o echipă total debusolată, mai ales că au în lot mulți jucatori de valoare”, a încheiat Iencsi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News