În prealabil, Adrian Mititelu fusese notificat de FIFA că trebuie să plătească 80.000 de dolari drept salarii restante către fotbalistul Josh Mitchell și o amendă aferentă de 5.000 de franci elvețieni.

Mititelu s-a conformat și a stins rapid litigiile finaciare, pentru că în actul primit, cei de la FIFA certifică faptul că echipa sa este continuatoarea ”de drept” a fostei Universitaea Craiova.

În urma analizei celor de la FIFA, s-a tras concluzia că nu există elemente care să nu certifice faptul că FC U Craiova 1948 din Liga a 3-a nu este aceeași cu Universitatea Craiova, club dezafiliat de FRF în 2011.

”Deciza luată de FIFA este ireversibilă. Urmează să facem cerere către Federația Română de Fotbal pentru ca echipa din Liga 1 să-și schimbe denumirea. Mai mult, îi vom da în judecată pe cei din prima ligă pentru că ne-au furat absolut tot, inclusiv suporterii. Vor avea de plătit sume foarte mari de bani”, a declarat, le Eurosport, Adrian Mititelu.

Sigur pe el, patronul formației din Liga a 3-a a adăugat: ”În cazul în care FRF ne respinge apelul, vom merge la TAS, deci n-au cum să scape. Ne vom lupta să promovăm în Liga 1 și sper ca până în 2022 să fim acolo”.

FOTO: Adrian Mititelu – Facebook

 
 

Urmărește-ne pe Google News