“Este o ruşine de dosar, este o făcătură ordinară la comanda lui Sandu Mircea. Vor să inducă opiniei publice ideea că şi eu sunt un infractor ca şi ei.

Pentru aceste presupuse fapte am fost anchetat în trei dosare, de două ori de DIICOT şi odată de DNA – Structura Centrală. Soluţia DNA a fost confirmată şi de completul celor nouă judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Acest dosar a fost redeschis în februarie 2013 la numai câteva luni de când Piţurcă şi Sandu Mircea m-au ameninţat cu acest lucru.

Din cele 24 de milioane de RON, aşa zis prejudiciu, 23 de milioane reprezintă impozitul şi TVA-ul pentru o diferenţă imaginară de preţ cu privire la un teren agricol. În speţă, procurorii susţin în mod aberant că un teren extravilan agricol pe care l-am vândut cu două miliarde de lei vechi ar fi trebuit să-l vând cu zece milioane euro şi de acolo mi s-au calculat impozitul pe profitul imaginar şi TVA-ul.

La acea dată, scoaterea din circuitul agricol al unui teren era suprataxată de o taxă de scoatere din circuit de 250 la sută.

Prin urmare, dacă aş fi procedat în mod aberant cum susţin procurorii ar fi trebuit să plătesc pentru un metru pătrat din terenul vândut – 150 euro taxă la stat, însă procurorul a fost interesat în acest dosar în a aprecia în acest mod eronat prejudiciul pentru a putea să justifice competenţa pe care oricum nu o avea.

Opinia publică trebuie să ştie că procurorul GHEORGHE ŞAPIUC cel care a instrumentat dosarul, este omul de casă al fostul ministru al Justiţiei, Tudor CHIUARIU, care la rându-i este un foarte mare apropiat al cuplului Sandu Mircea , Victor Piţurcă.

De fapt, dosarul în cauză are foarte multe probleme de procedura încât sunt convins că nu va trece de camera preliminară.

Cum de altfel, refuz să cred că indiferent câtă presiune va pune mafia în acest dosar nu voi putea fi niciodata condamnat pentru asemenea aberaţii.

Stiu că în ziua de astăzi toţi cei care sunt acuzaţi de diferite fapte susţin că sunt nevinovaţi, însă în ceea ce mă priveşte, chiar nu am încălcat legea.

Nu spun că am fost vreun sfânt sau vreo uşă de biserică, dar acuzaţiile din acest rechizitoriu nu sunt decât răutăţi şi dorinţă de răzbunare.”

Adrian Mititelu (46 de ani), fostul patron al clubului FC Universitatea Craiova, actualmente desființat, a fost trimis în judecată de DIICOT!

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitete Organizată și Terorism (DIICOT) l-a trimis în judecată pe fostul patron de la FC U Craiova, Adrian Mititelu, pentru constituirea, în 2003, a unui grup infracțional organizat, care a activat până în 2006, la care au mai aderat alți nouă inculpații, cu scopul de a comite în formă continuată infracțiuni prin intermediul societăților comerciale din grupurile de firme Maxitec, respectiv Regional Media din județul Dolj.

În perioada 2003-2006, inculpații au evidențiat în contablitatea societăților comerciale pe care le administrau sau la care erau acționari/asociați atât cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale, cât și operațiuni fictive. Aceștia au omis evidențierea în aceste documente a unor operațiuni comerciale efectuete și a unor venituri realizate.

Prejudiciul cauzat bugetului statului este în cuantum de 23.414.211, 39 RON (echivalentul a 5,32 milioane de euro).

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News