Adrian Moise a fost întrecut de bulgarul Nikolai Kurtev (venit din recalificări) și a încheiat pe locul 5.

La feminin, Adina Popescu a cedat în fața ucrainencei Alina Stadnik Mahînia, medaliată cu aur la Jocurile Europene de la Baku, anul trecut. Adina Popescu a început bine meciul și a condus cu 2-0, dar a fost lovită cu capul în nas, suferind o mică hemoragie, după care adversara a dominat lupta și și-a adjudecat bronzul.
–––-

Sportivii români Adrian Ionuț Moise (cat. 70 kg), stilul liber, și Adina Popescu (cat. 69 kg) vor susține, vineri, după ora 19,00 (ora României), meciuri pentru medaliile de bronz la Campionatele Europene de lupte de la Riga (Letonia), informează agerpres.ro.

Moise îl va înfrunta pe bulgarul Nikolai Kurtev, venit din recalificări, după ce românul a fost învins în semifinale de georgianul Davit Tlașadze.

În optimi, Moise l-a învins pe austriacul Philipp Crepaz, iar apoi a câștigat în fața ungurului Zsombor Istvan Gulyas.

La cat. 125 kg, Rareș Chintoan a trecut în calificări de macedoneanul Boban Danov, dar s-a oprit în sferturi, învins de belarusul Alexei Nikolaev.

În concursul feminin, Adina Popescu o va înfrunta pe ucraineanca Alina Stadnik Mahînia în meciul pentru bronz. În calificări, Adina Popescu a învins-o pe bulgăroaica Viktoria Bobeva, în sferturi a fost întrecută de Ilana Kratîș, dar a câștigat meciul din recalificări cu Vanessa Elizabeth Wilson (Ungaria).

România are până acum trei medalii la Europenele din Letonia, argintul Alinei Vuc (cat. 58 kg) și cele două medalii de bronz obținute de Andrei Dukov (cat. 57 kg) și Ivan Guidea (61 kg), ambele la stilul liber.

 
 

Urmărește-ne pe Google News