Copiii lui vor învăţa din greşelile sale

Întrebat ce le doreşte celor trei copii ai săi, Mario (9 ani), Adriana (5 ani) şi Maya (3 ani), “Briliantul” a răspuns fără ezitare: “Sănătate şi fericire. Vreau să fie serioşi şi responsabili şi să-i respecte pe ceilalţi. Ei ştiu că eu sunt fotbalist, dar îmi va fi dificil să le explic alte lucruri”, a afirmat Mutu, făcând aluzie la greşelile comise. “Te apasă faptul că într-ozi va trebui să le povesteşti şi aspectele mai puţin plăcute ale vieţii tale?”, au vrut să afle jurnaliştii italieni. “Nu. Copiii au dreptul să ştie totul şi asta îi va ajuta să nu greşească, aşa cum mi s-a întâmplat mie”, a replicat atacantul român.

Este deranjat de prejudecăţile fanilor

Adrian Mutu a recunoscut că îl deranjează modul în care mulţi suporteri îşi imaginează viaţa de fotbalist. “Fanii cred că pentru fotbalişti contează doar banii şi existenţa fără griji, dar nu este deloc aşa. Munceşti o viaţă pentru a ajunge şi pentru a te impune într-un campionat precum cel al Italiei. Această superficialitate mă deranjează”, a declarat românul.

L-a lăudat pe Torje

Întrebat dacă Gabriel Torje (21 de ani), atacantul transferat recent de la Dinamo la Udinese, este noul Mutu, “Briliantul” a comentat: “În comparaţie cu mine, Torje joacă pe alt post, e «aripă». E un fotbalist interesant, cu multe calităţi şi un om extraordinar”.

Ar vrea să dea timpul înapoi

Adrian Mutu admite că regretă anumite greşeli comise de-a lungul carierei. „Aşa sunt eu: îmi place să glumesc, îmi place să râd, iubesc viaţa. E adevărat, însă, că n-aş repete unele greşeli, dacă aş putea da timpul înapoi”, a afirmat atacantul Cesenei.

Vede mulţi muţi

Atacantul Cesenei a oferit un răspuns glumeţ când ziariştii italieni l-au întrebat dacă mai există un alt Mutu. „Nu cred. Mai degrabă văd mulţi muţi”, a declarat râzând Adrian Mutu, care a făcut referire la propriul nume.
 

Îşi înfruntă echipa de suflet

Adrian Mutu şi noua lui echipă, Cesena, vor primi, duminică, vizita Fiorentinei, formaţia la care atacantul român s-a simţit cel mai bine. „Florenţa şi Fiorentina sunt oraşul şi echipa anilor mei de aur. Am petrecut o perioadă fantastică acolo, pe care nu o voi uita niciodată”, a declarat „Briliantul”.
 

Pregătit să ofere sfaturi

Adrian Mutu este gata să-i ajute cu sfaturi pe fotbaliştii tineri, pentru ca aceştia să nu repete erorile comise de el. „Despre mine s-a exagerat un pic, dar vina îmi aparţine, la urma urmei. Dacă un tânăr va avea nevoie de un sfat, voi fi gata să i-l ofer. Ştiu cum să eviţi să cazi în capcane”, a declarat „Briliantul”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News