4648-323926-hepta_601828.jpgTotul depinde de deznodământul luptei pe care Adrian Mutu o duce în justiţie împotriva lui Chelsea, în cazul uriaşei despăgubirii de 17.173.990 de euro pretinse de clubul englez pentru dopajul cu cocaină din 2004. Camera de Rezolvare a Disputelor din cadrul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) şi Tribunalul Federal Elveţian i-au respins recursurile, dar „Briliantul” a refuzat să depună armele şi este pregătit să meargă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru a anula suma respectivă, cea mai mare sancţiune financiară la care a fost condamnat, vreodată, un sportiv. Spre mirarea multora, perspectiva de a fi nevoit să plătească o avere lui Chelsea n-a avut darul să-l potolească pe Mutu. Acesta a continuat să comită greşeli mai mult sau mai puţin grave, în urma a fost amendat în mod repetat de Fiorentina, actualul său club. Penalizările în bani emise pe numele atacantului român în ultimele 13 luni însumează 864.800 de euro!      

Amenzile «Briliantului»

  • 17.173.990 de euro – despăgubiri către Chelsea, pentru afectarea imaginii clubului londonez în urma dopajului cu cocaină (2004).
  • 675.000 de euro – reducere salarială de 50% pe perioada celor 9 luni în care a fost suspendat pentru dopaj cu sibutramină (februarie – octombrie 2010).
  • 150.000 de euro – pentru că a părăsit antrenamentul fără aprobarea conducerii Fiorentinei (ianuarie 2011).
  • 16.800 de euro – pentru că a bătut un chelner într-un local de noapte din Florenţa (octombrie 2010).
  • 16.500 de euro – pentru o altercaţie cu un cetăţean libanez în timpul unei recepţii organizate de Fiorentina în onoarea sponsorilor clubului (decembrie 2009).
  • 6.500 de euro – pentru că a fumat în interiorul stadionului Artemio Franchi din Florenţa (februarie 2010).

Verdict în cazul angajatei Atos care s-a sinucis la Timișoara. Explicațiile șefei ITM, al cărei soț lucrează la firma controlată: „Evenimentul neplăcut s-a petrecut după orele de program”
Recomandări
Verdict în cazul angajatei Atos care s-a sinucis la Timișoara. Explicațiile șefei ITM, al cărei soț lucrează la firma controlată: „Evenimentul neplăcut s-a petrecut după orele de program”

Toja a plătit scump o noapte în club

Juan Carlos Toja (25 de ani), fostul mijlocaş al Stelei, în prezent la Aris Salonic (Grecia), a fost amendat anul trecut de Gigi Becali, patronul formaţiei din Ghencea, cu suma de 62.500 de euro pentru numeroasele nopţi petrecute în cluburi şi pentru că i-a făcut avansuri soţiei unui alt fotbalist.
4648-323928-marica.jpg
Marica a intrat în istoria Bundesligii

În luna noiembrie a anului trecut, Ciprian Marica (25 de ani) a primit cea mai amendă din istoria clubului VfB Stuttgart şi a campionatului Germaniei: 50.000 de euro! Atacantul român a fost aspru sancţionat financiar pentru că şi-a lăsat echipa în inferioritate numerică, fiind eliminat după ce i-ar fi zis „găozar” arbitrului meciului cu Hamburg (2-4).

Dayro, «ars» pentru că a întâziat

Dayro Moreno (25 de ani), fostul atacant al Stelei, în prezent la Once Caladas (Columbia), a trebuit să scoată din buzunar 30.000 4648-323929-chivu.jpgde euro, în 2009, pentru că a întârziat la reunirea lotului formaţiei din Ghencea şi pentru că a contestat o decizie a antrenorului Marius Lăcătuş.

Chivu, mii de euro pentru un gest jignitor

Federaţia Italiană de Fotbal l-a amendat pe Cristi Chivu (30 de ani) cu 8.000 de euro, pentru că fundaşul lui Inter Milano le-a arătat suporterilor lui AS Roma degetul mijlociu, la sfârşitul finalei Cupei Italiei din mai, anul trecut. Înjurat permanent pe toată durata partidei, Chivu a răzbunit la final, războindu-se cu fanii fostei sale echipe.

Un englez deține în România cea mai mare cramă din Europa de Est. „Era ca în Vestul Sălbatic. Dacă nu vindeam, nu mâncam”
Recomandări
Un englez deține în România cea mai mare cramă din Europa de Est. „Era ca în Vestul Sălbatic. Dacă nu vindeam, nu mâncam”

Alte amenzi usturătoare:
0-323938-miketyson.jpg

  • Mike Tyson – celebrul boxer american a fost amendat cu 3.000.000 de dolari (circa 2,3 milioane de euro) pentru că l-a muşcat de ureche pe Evander Holyfield, adversarul său, în timpul unui meci disputat în 1997.0-323940-c.jpg
  • Antonio Cassano – în decembrie 2010, atacantul italian al lui AC Milan a fost condamnat să plătească 1.500.000 de euro Sampdoriei, fosta sa echipă, după ce l-a atacat verbal pe preşedintele echipei şi a refuzat să ia parte la acţiunile clubului.
  • Michael Schumacher şi Rubens Barrichello – cei doi piloţi ai lui Ferrari au fost amendaţi cu câte 100.000 de dolari (circa 77.000 de euro) pentru lipsă de sportivitate, primul fiind lăsat de cel de-al doilea să câştige Marele Premiu al Austriei din 2002.
  • Rio Ferdinand – fundaşul lui Manchester United a fost amendat cu 50.000 de lire sterline (circa 60.000 de euro) în 2003, pentru că nu s-a prezentat la un test antidoping, motivând că a uitat din cauza faptului că se muta în casă nouă.
  • Sidney Govou – atacantul francez al lui Panathinakos a fost amendat cu 50.000 de euro, pentru că a încălcat regulamentul clubului grec, care interzice jucătorilor să-şi piardă nopţile în cluburi.
  • Philipp Lahm – în decembrie 2009, fundaşul lui Bayern München a fost amendat cu 25.000 de euro, cea mai mare sancţiune financiară din istoria echipei, pentru că a criticat politica de transferuri a clubului.

    Foto: Hepta, Epa

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a atacat Israelul cu forțe terestre Libanul. Premierul Benjamin Netanyahu: ”Trăim momente de răscruce”
Știrileprotv.ro
De ce a atacat Israelul cu forțe terestre Libanul. Premierul Benjamin Netanyahu: ”Trăim momente de răscruce”
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mirela Vaida, poze rară cu soțul ei. Cine este bărbatul cu care are 3 copii, o casă în pădure și o viață fericită
Libertateapentrufemei.ro
Mirela Vaida, poze rară cu soțul ei. Cine este bărbatul cu care are 3 copii, o casă în pădure și o viață fericită
Ele sunt zodiile care vor face schimbări radicale până la sfârșitul lunii. Se anunță multe transformări pentru acești nativi
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile care vor face schimbări radicale până la sfârșitul lunii. Se anunță multe transformări pentru acești nativi
Hagi și Popescu au fost la Guvern, apoi a venit anunțul oficial: „Marile bucurii par să vină, uneori, și după lungi suferințe”
GSP.RO
Hagi și Popescu au fost la Guvern, apoi a venit anunțul oficial: „Marile bucurii par să vină, uneori, și după lungi suferințe”
Afacerea cu care Mihai a dat lovitura în România. Face un produs unic în lume: ”Unii au râs de mine la început”
FANATIK.RO
Afacerea cu care Mihai a dat lovitura în România. Face un produs unic în lume: ”Unii au râs de mine la început”
Imaginile momentului cu 'domnul Dan'. În ce ipostaze a fost filmat Daniel Pavel de la Survivor / FOTO
Unica.ro
Imaginile momentului cu 'domnul Dan'. În ce ipostaze a fost filmat Daniel Pavel de la Survivor / FOTO
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Localitatea terorizată de lupi. Atacă în fiecare noapte şi au ucis zeci de câini
Observatornews.ro
Localitatea terorizată de lupi. Atacă în fiecare noapte şi au ucis zeci de câini
Horoscop 1 octombrie 2024. Taurii au șansa de a descoperi soluții pentru unele dintre problemele cu care se confruntă în mediul de la serviciu
HOROSCOP
Horoscop 1 octombrie 2024. Taurii au șansa de a descoperi soluții pentru unele dintre problemele cu care se confruntă în mediul de la serviciu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI