Fostul internaţional Adrian Mutu a declarat, marţi, în cadrul conferinţei de presă în care a fost prezentat oficial în funcţia de antrenor al echipei FC Voluntari, că speră ca Răzvan Burleanu să câştige alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal care vor avea loc, miercuri, în cadrul Adunării Generale a FRF.

„Mulţumesc celor de la Federaţia Română de Fotbal, în frunte cu domnul Burleanu. Îi urez baftă mâine. Eu sper ca Răzvan Burleanu să câştige alegerile. Dacă nu, asta e viaţa. Dacă va câştiga Ionuţ Lupescu, baftă lui şi să facă lucruri bune în viitor”, a spus Adrian Mutu, care înainte de a fi numit la FC Voluntari a ocupat funcţia de director sportiv al Federaţiei Române de Fotbal.

Adrian Mutu: ”M-am simțit bine la FRF”

„Le mulţumesc pentru profesionalismul de care au dat dovadă şi le transmit că m-am simţit foarte bine acolo (n.r. – la FRF). Domnul Burleanu ştia dinainte, i-am spus că aştept momentul (n.r. – să devină antrenor). Am mai avut oferte în afară de ce se ştie (n.r. – Astra Giurgiu şi Concordia Chiajna). Nu am făcut-o pentru că eram în barcă alături de un om pe care îl susţin chiar şi acum. El a înţeles şi nu a fost niciun fel de problemă. Eu de când eram la Dinamo am spus că nu vreau să rămân în administraţie pentru că nu-mi place. Îmi place să antrenez, să stau lângă băieţi în iarbă”, a explicat Mutu plecarea sa de la FRF.

Adunarea Generală de alegeri a Federaţiei Române de Fotbal a fost convocată de Comitetul Executiv pentru data de 18 aprilie 2018, ora 11,00. Patru candidaţi îşi vor disputa funcţia de preşedinte la alegerile de miercuri: Răzvan Burleanu, Ionuţ Lupescu, Marcel Puşcaş şi Ilie Drăgan.

Răzvan Burleanu conduce Federaţia Română de Fotbal din 5 martie 2014, atunci când a câştigat alegerile pentru preşedinţie în dauna celorlalţi trei candidaţi: Vasile Avram, Gheorghe Chivorchian şi Sorin Răducanu, notează Agerpres.


CITEȘTE ȘI: Cum se alege președintele FRF. Lupta se dă între Răzvan Burleanu, Ionuț Lupescu și Marcel Pușcaș

Urmărește-ne pe Google News