„Tot ce pot să spun e că sunt foarte bucuros că am reuşit să mă întorc acasă, că am venit la Petrolul, o echipă care se bate la titlu în Liga 1, care în doi ani de zile pune pretenţii în fotbalul românesc. Sper să joc cât mai bine, să dau cât mai multe goluri şi să am cât mai multe reuşite cu echipa”, a declarat Adrian Mutu, conform Digi Sport.
Atacantul a dezvăluit apoi cum a decis să semneze cu Petrolul.
„Prima oară am vorbit cu Cosmin Contra, în glumă, apoi mi s-a părut o idee interesantă. Am studiat puţin echipa Petrolul şi am rămas surprins. Lăsaţi-mă să joc vreo două luni şi vă spun cum mi se pare grupul”, a mai spus „Briliantul”.

A negociat cu Dinamo

Atacantul a recunoscut că din vara lui 2013 a purtat negocieri şi pentru o revenire la Dinamo, echipă pentru care a mai evoluat un sezon, în 1998-1999.

„Am avut negocieri cu Dinamo până în luna octombrie, cu Negoiţă. Nu e vina mea că nu am ajuns la Dinamo. M-am simţit bine, îi făcusem o promisiune lui Borcea. Mi s-a spus că nu intru în planurile lor, pentru că se bazează politica lor pe jucători tineri. Cristi Borcea s-a oferit să pună o parte din bani pentru ca eu să mă duc la Dinamo. Din partea noastră era totul ok”, a mărturisit Mutu.
Adrian Mutu a părăsit prima ligă din România în 2000, când a fost cumpărat de Inter Milano, de la Dinamo. Prezentarea sa oficială la Petrolul a suscitat un interes uriaş la Ploieşti, unde fanii şi-au putut cumpăra deja tricouri de joc cu atacantul român.
El va purta numărul 10 în vestiarul condus de Cosmin Contra.10 este numărul echipelor la care a evoluat Mutu în carieră: FC Argeş, Dinamo, Inter, Verona, Parma, Chelsea, Juventus, Fiorentina, Cesena şi Ajaccio.
Fotografii : VLAD CHIREA

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
S-a aflat motivul real pentru care asistenta de la UPU Constanţa și-a luat viața. Ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și fostul soț, tatăl fetiței lor de trei ani. Mărturia unei apropiate a tinerei: "Pitica mea...".
Viva.ro

Cum l-a convins Andreea Esca pe Tudor Chirilă să-și cumpere moșie la Porumbacu și să fie vecini: “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă
Libertateapentrufemei.ro
Cum l-a convins Andreea Esca pe Tudor Chirilă să-și cumpere moșie la Porumbacu și să fie vecini: “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă
Noul tip de pește din comerț care înlocuiește somonul. E delicios, bogat în vitamine, dar este mai ieftin
FANATIK.RO
Noul tip de pește din comerț care înlocuiește somonul. E delicios, bogat în vitamine, dar este mai ieftin
Cum și-a amenajat Maurice Munteanu apartamentul de 117.000 de euro din București. Imaginile s-au viralizat pe internet! Wow, ce decor!
Unica.ro
Cum și-a amenajat Maurice Munteanu apartamentul de 117.000 de euro din București. Imaginile s-au viralizat pe internet! Wow, ce decor!
Iancu Guda, reacţie despre ce va face România, după ce Trump a cerut 5% pentru Apărare statelor NATO
Observatornews.ro
Iancu Guda, reacţie despre ce va face România, după ce Trump a cerut 5% pentru Apărare statelor NATO
Horoscop 9 ianuarie 2025. Peștii trebuie să evite concluziile radicale, care nu vor face decât să le accentueze starea de anxietate legată de viitor
HOROSCOP
Horoscop 9 ianuarie 2025. Peștii trebuie să evite concluziile radicale, care nu vor face decât să le accentueze starea de anxietate legată de viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI