Şi-a redus pretenţiile salariale

Forma slabă de anul trecut nu a contat pentru Alain Orsoni, preşedintele lui Ajaccio. “Am ajuns la un acord cu Adrian Mutu şi cu agenţii săi. Este un jucător excelent, vrem să poarte tricoul nostru în cât mai scurt timp”, a declarat oficialul micuţului club din Insula Corsica.
Potrivit presei peninsulare şi celei franceze, “Briliantul” a acceptat să semneze cu Ajaccio pentru un salariu mai mic decât la Cesena, formaţie care i-a plătit un onorariu ameţitor: 2.000.000 de euro pe sezon.

A mulţumit Divinităţii

Mulţumit probabil de faptul că a reuşit, în sfârşit, să-şi găsească echipă, Adrian Mutu a postat un mesaj special pe contul personal de Twitter. “Doamne, vreau un minut, dar nu pentru a-ţi cere ceva, ci pur şi simplu pentru a-ţi mulţumi, pentru tot ce am”, a scris “Briliantul” în limba engleză.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News