Atacantul Adrian Petre a sosit ieri dimineață în România pentru a semna cu FCSB. Vârful a fost cumpărat pentru 800.000 de euro de le Esbjerg, din Danermarca.

Internaționalul de tineret a oferit primele declarații după transferul la FCSB, și a explicat de ce a ales să semneze cu echipa lui Bogdan Vintilă.

”Am hotărât împreună cu familia și cu impresarul că ar fi cea mai bună decizie în acest moment. Cred că am făcut o alegere bună. Au fost la începutul perioadei de transferări nişte discuţii, dar apoi au încetat o perioadă de timp. Totul s-a rezolvat într-o singură zi, ieri”, a declarat Adrian Petre la TV Telekom Sport.

El a continuat: ”Am simţit că ar fi momentul oportun să vin la FCSB! Simt că am făcut o alegere bună. M-a determinat situaţia aceea din Danemarca. Echipa nu merge foarte bine şi am decis că ar fi momentul să schimb puţin aerul. FCSB a fost cea mai hotărâtă să mă aducă şi iată-mă aici. E cea mai bună echipă şi vreau să câştigăm campionatul!”.

Deși a confirmat din plin în primele două sezoane la Esbjerg și a și participat cu naționala României la Euro 2019 de tineret, unde a ajuns în semifinalele competiției, la care a bifat 3 jocuri și a și marcat un gol, Adrian Petre a regresat din vară și până acum la gruparea daneză.

Prestațiile lui au fost din ce în ce mai slabe, motiv pentru care a și pierdut echipa de bază, iar șefii echipei erau dispuși să se despartă de el încă de la finele anului trecut, doar că ofertele primite nu i-au mulțumit.

Adrian Petre despre…

…obiectivele de la FCSB: „Am aşteptări foarte mari pentru că e cea mai bună echipă din România şi sunt fericit că am reuşit să ajung aici! Îmi doresc să câştigăm titlul. Ăsta este primul obiectiv al meu. Sper să pot să ajut echipa. Nu am vorbit cu nimeni de la echipă deocamdată. I-am lăsat că ştiu că au meci foarte important”.

… criticile lui Gigi Becali: „Da, sunt gata pentru critici! Sunt pregătit. Sunt destul de matur, am ajuns la o maturitate care îmi permite uşor să trec peste aceste lucruri. Eu sunt aici să joc fotbal, să o fac cât mai bine. Cred că sunt bun la ceea ce fac, aşa că nu am nicio problemă”.

… Adrian Petre: „Sunt destul de singuratic. Foarte rar ies prin oraș, poate doar cu iubita și familia mea când mă mai vizitează. Prefer să mă odihnesc cât de mult pot, să mă relaxez. Îmi place mult personalitatea lui Zlatan Ibrahimovici și modul în care domină terenul. O adevărată bestie”.

Cum poate arăta FCSB în play-off:

Bălgrădean – V. Creţu, Planici, A. Miron (I. Cristea), Panțâru – Olaru (Moruțan), L. Filip (Nedelcu), Fl. Tănase (Oaidă) – Man, Ad. Petre, Fl. Coman

Cei mai scumpi tineri achiziționați de FCSB în ultimii ani

1,3 milioane de euro e cota lui Petre, conform siteului transfermarkt.com. A marcat 29 de goluri în 85 de meciuri pentru danezi

500 de mii de euro a costat Adrian Petre în iulie 2017, atunci când Esbjerg l-a cumpărat de la UTA, din Liga a 2-a din România

 
 

Urmărește-ne pe Google News