ComenteazăAdrian Preda (41 de ani), zis ”Mielu”, se culcă în fiecare seară cu gândul că, acum 25 de ani, într-o vară în care el își făcea vise de mărire, l-a bătut măr pe galezul Joe Calzaghe, ”Prințul” care a strâns milioane de dolari în ringul profesionist, unul dintre cei doar 9 pugiliști retrași ca ”undeafeated World Champion”, după 46 de victorii (32 KO). Azi, ”Mielu” e un anonim care muncește din greu în Spania, pe șantier, în construcții, iar ”Dragonul italian” își rumegă liniștit ”pensioara” .
”Era sănătos și talentat!”, rememorează Gică Vlad, antrenorul de box pe care l-a descoperit pe Adrian Preda, la CS Muscelul Câmpulung (Argeș). ”Familie modestă, dar serioasă. ”Mielu”, că așa îi ziceam, fiindcă era cuminte ca o fată mare, era blând și își ieșea foarte greu din ale lui, avea 15 ani când a venit la box. A crescut într-un an câți alții într-o viață!”, continuă venerabilul tehnician de 65 de ani.
Sănătos, talentat, campion de juniori în primul an!
Adrian Preda poate că a fost uitat, dar numele lui a rămas măcar în anuare. Bunăoară, în 2004, ”Almanahul muscelenilor”, se notează câteva detalii despre ascensiunea fulminantă a lui ”Mielu”: ”Pe puștiul de 15 ani l-a luat în grijă antrenorul emerit Gheorghe Vlad și, după numai un an de practicare a boxului, Preda făcea furori în ring și ajungea campion național! Ajunge, în foarte scurt timp, în vederea selecționerilor de la lotul național”.
Anul 1990 avea să fie memorabil. ”Mielu” devenea campion european de juniori, la semimijlocie (67 kg), pentru ca după doar câteva luni să cucerească și bronzul mondial!
1990, stop! Iulie, 1990, a 11-a ediție a Europenelor de juniori, Usti njad Labem, Cehia. Scoțianul Teddy Wilson (abandon, repriza a doua), galezul Joe Calzaghe, bulgarul Petar Ivanov (5-0) și turcul Cahit Sume (5-0) au căzut ca spicele în fața upercutului și directelor de mare viteză ale lui Mielu. Stop, am spus Calzaghe! Care Calzaghe, doar nu…?
Ba da, chiar ”Prințul galez” sau ”Dragonul italian”, pugilistul care, după acest eșec, a luat calea profesionismului, terminând în 2009 o carieră glorioasă, cu lupte mari, în care a dat de pământ cu Eubank, Lacy, Kessler, Bika, Hopkins sau Jones jr.
”Da, da, Mielu al meu l-a bătut rău pe galez atunci. L-a amețit bine de tot, dreapta, stânga, upercut. Antrenorii britanici au vrut să-l abandoneze pe Joe, abia a terminat meciul pe picioare. Cred că acea înfrângere l-a ambiționat pe Calzaghe. La doi-trei ani a trecut la profesioniști și nu l-a mai învins nimeni, niciodată”, își amintește Gică Vlad.
Feri Vaștag și platfusul pronunțat
Ce s-a întâmplat cu Preda după 1990. ”A fost finalist la Centura de Aur, a luat titlul național la 71 kg, mijlocie mică, s-a transferat la Freedom Star Constanța, la același club cu rivalul său, Feri Vaștag. Numai că pe Feri nu l-a putut învinge niciodată. Iar ei doi au fost rivali pe aceeași categorie la seniori”, încearcă să explice mentorul lui Adi Preda. Vastag a luat titlul la juniori, la 67 kg, în 1988 și 1989, apoi, la seniori, a avansat la 71 kg, unde era încadrat și Preda.
În 1992, Feri a coborât la 67, cât să ia Preda un titlu. Apoi s-a întors! Și un detaliu care contează: ”Preda vea platfus pronunțat N-a mai putut compensa fizic, chiar dacă beneficia de o viteză ieşită din comun combinată cu o tehnică spectaculoasă! Și-a pierdut plecare, iar viteza în combinații era arma lui ”Mielu””.
”Prin 1999, ”Mielu” a încercat și la profesioniști, fiincă, grație calităților lui, își putea croi un drum, precum Doroftei, Diaconu, Bute și ceilalți. N-a fost să fie! S-a lăsat, s-a mutat cu familia Vâlcea, acum știu că-și câștigă traiul în Spania, unde muncește pe un șantier”, spune, trist, antrenorul, amintindu-și de cel care promitea să mute munții din loc, dar a ajuns să mute ciment și mortar dintr-un loc în altul.
Antrenorul lui, activ de 42 de ani
Gheorghe Vlad (65 de ani, foto, cu unul dintre nepoți), fost vicecampion național, de două ori finalist la Centura de Aur antrenează ”de 42 de ani, o viață” la CS Muscelul. ”Acum fac muncă patriotică, sunte pensionar de doi ani. Am 14 sportivi, din care îi am la lotul național pe Stefan Pătrașcu, la 81 kg. O ducem, însă, greu. Pe vremuri, băteam Steaua și Dinamo… De exemplu, David Rizoiu, care luptă în limitele categoriei 60 kg, locul trei la Europene, mi-a zis că se lasă din cauza faptului că nu sunt condiții. Trăiește din 400 de lei pe lună, ce să facă…”, spune antrenorul, care acuză și ”interesele personale” ale celor care conduc FR de Box: ”Si datorită lor, pugilatul românesc s-a dus de pe râpă. Fac activitate benevolă, dar să nu-mi pună nimeni pumnul în gură! Singura noastră speranță e tot primarul…”.
Între cele mai bune produse ale clubului argeșean, Vlad îl amintește pe Mircea Fulger (foto jos, 56 de ani), de două ori campion naţional, câştigător al Centurii de Aur, de două ori campion balcanic, bronz la JO 1984, la ușoară (63,5 kg). Și Fulger s-a a ars repede, retrăgându-se la 25 de ani: ”Scrieți și de Viorel Ioana și de Aurel Simion, participant la JO din Mexic, 1964, o legendă aici, în Muscel, sau de Anghel Iancu. A luat titlul național în 1972, bătându-l pe marele Ion Alexe”.
În galeria celor 9 neînvinși. Aproape de Rocky Marciano
Joe Calzaghe este mândria Ţării Galilor şi unul dintre pugiliştii de legendă ai Europei, deoarece este unul dintre cei 8 campioni mondiali care a reuşit să îşi încheie cariera fără să fi cunoscut vreodată gustul eşecului. Calzaghe a câştigat toate cele 46 de meciuri disputat la profesionişti, dintre care 21 au fost disputate cu centura supremă pe masă. Rămâne în istorie ca fiind singurul pugilist care a fost neînvins pentru 17 ani şi jumătate, aici fiind incluşi şi doi ani şi jumătate ca pugilist amator. În afară de eșecul cu Preda, a mai pierdut doar o dată în viață, tot în 1990, în fața lui Michael Smyth, în lupta pentru titlul juniorilor din Țara Galilor. Rocky Marciano, care are cea mai lungă serie de meciuri în care nu a pierdut, 49, Ji-won Kim, Terry Marsh, Pichit Sitbangprachan, Harry Simon, Ricardo Lopez, Mihai Leu, Sven Ottke și Dmitry Pirog sunt ceilați campioni neînvinși în carieră. Prestigiosul site bxrec.com îl consideră pe sportivul din Hammersmith, din apropiere de Londra, cel mai bun supermijlociu din istorie. ”Super Joe”, 1.80m, 85 kg în timpul carierei, e în International Boxing Hall of Fame, de anul trecut. Calzaghe are doi băieți, din prima căsătorie, Joe (21 de ani) și Connor (18 ani). De cinci ani e cu Jo-Emma Larvin. A recunoscut că, după ce s-a lăsat, a consumat cocaină. S-a reabilitat la dezintoxicare.
Alte meciuri mai puțin cunoscute ale ale amatorilor români, anunțate pe blogul jurnalistului Alin Huiu
– În 2000, pugiliştii care nu reuşiseră să îşi asigure un loc la JO de la Sydney (Australia) aveau ultima şansă în Marea Britanie, la turneul de la Liverpool. În semifinale, Adrian Diaconu, atunci atunci 22 de ani, l-a bătut clar pe Carl ”Cobra” Froch, scor 13-1, și a reuşit calificarea la Jocurile Olimpice. Froch e campion mondial la supermijlocie, WBO și IBF, și l-a învins prin KO, printre alții, pe Lucian Bute. ”Rechinul” a deținut și el o centură mondială, în 2008, WBC, la semigrea.
– Ion Alexe a avut de furcă în meciurile cu marile legende americane. Mai întâi, la Jocurile Olimpice din 1968, a pierdut în sferturi cu George Foreman (TKO 3). Ulterior, în 1973, Alexe se întâlnea la Centura de aur cu Teofilo Stevenson, pierzând tot înainte de limită după ce antrenorul său a aruncat prosopul.
– Nici Mircea Şimon nu a avut mai mult noroc în faţa legendarului Stevenson, pierzând chiar finala Jocurilor Olimpice de la Montreal, prin TKO în repriza a 3-a.
– În 1993, la CE de juniori, Vladimir Klitschko l-a învins în semifinalele categoriei 91 de kilograme pe Valentin Săvescu prin KO tehnic în repriza a doua, câştigând ulterior titlul european. Un an mai târziu, acelaşi Klitschko se întâlnea la Mondiale cu un alt tricolor, Constantin Onofrei, învingându-l cu greu la puncte.
– În 1995, la Campionatele Mondiale de la Berlin, Marian Leondraliu a cedat greu în primul tur contra unui american, scor 7-8. Adversarul? Floyd Mayweather jr, boxerul cu cele mai mari burse din istoria nobilei arte.
– În 2000, la Jocurile Olimpice de la Sydney, Constantin Onofrei ceda în primul tur contra nigerianului Samuel Peter, la puncte, cu greu, scor 14-17. Ulterior, Peter a devenit campion mondial la profesionişti în versiunea WBC.