Tenismanul român Adrian Ungur a fost învins de italianul Andrea Arnaboldi, cu 6-1, 7-5, joi, în optimile de finală ale turneului challenger de la Brest (Franța), dotat cu premii totale de 106.500 euro, informează agerpres.ro.

Ungur (30 ani), cel mai bun tenisman român al momentului (173 ATP), va primi un cec de 1.830 euro și 10 puncte ATP pentru participare.

Românul conduce cu 3-2 în meciurile directe cu Andrea Arnaboldi (27 ani, 154 ATP), după ce s-a impus în 2009, cu 6-3, 6-2 în semifinale la Todi (Italia), în 2011 în primul tur la Napoli, cu 7-5, 6-4, și anul trecut la Sibiu, în runda inaugurală, cu 6-2, 6-2. Arnaboldi a mai câștigat în 2010 la Marrakech, cu 2-6, 6-2, 6-4, în primul tur.

 
 

Urmărește-ne pe Google News