Mijlocașul de bandă stânga a semnat un contract valabil pentru următoarele trei sezoane.
Zi istorică pentru Dijon
„Ziua de 12 august 2020 va rămâne în istorie”, a fost mesajul postat inițial de Dijon (locul 16 în ultima ediție de Ligue 1), în această după-amiază, la postare fiind atașată o fotografie cu harta României.
Francezii au dorit să sublinieze că Dobre este primul român care va evolua pentru clubul lor.
„Este o șansă mare să arăt de ce sunt în stare. Sper ca fanii și oamenii care m-au vrut la Dijon să aprecieze calitățile mele, viteza și tehnica, iar eu să le întorc încrederea și dragostea”, a povestit Alex pentru Libertatea.
La fosta sa formație, în Anglia, la echipa U21 a celor de la Bournemouth, a reușit 11 goluri în 12 meciuri. La prima echipă a englezilor a jucat la începutul anului 2020, într-un duel din Cupa Angliei.
Incredibil, cum a ratat Barcelona!
„N-aș fi reușit niciodată fără părinții mei, care sunt soarele și luna pentru mine”, s-a confesat Alex Dobre, astăzi, pentru Libertatea.
Puștiul, internațional U21 al tricolorilor, nu poate uita că a încercat de mulți ani să răzbească în Occident.
Încă dinainte de a avea 16 ani, a făcut turul Europei alături de tatăl său, în căutarea unui contract. A fost în probe, și le-a luat!, la Espanyol, Saint-Etienne sau Benfica.
Afacerile nu s-au concretizat pentru că grupările de care aparținea în România nu au permis transferul.
Cel mai dramatic pentru el a fost momentul în care a fost în probe la Barcelona și îi impresionase pe catalani.
„Aparțineam de FCSB. Am fost în probe la Grupa Messi, așa se numea categoria catalanilor, primisem tricoul cu numărul 10, însă au sunat din România la Barcelona și afacerea a picat. Am început să plâng! Cei de la Barcelona mi-au spus: Noi am vrea să te ținem, dar nu putem. Au sunat după tine, trebuie să te întorci la clubul tău”, a povestit tânărul.
Drumul fotbalistului către succes nu a fost deloc ușor. A dormit și-n mașină
Ajuns în Anglia, la Bournemouth, a fost ulterior împrumutat la Bury, la Wigan, ultima dată. În două partide a fost în lotul echipei, contra lui Chelsea și West Ham.
Fotbalistul cu un gol și 8 selecții la naționala de tineret a povestit că a trăit și momente grele, dar că acestea l-au ajutat să fie mai puternic.
Tata m-a însoțit peste tot. De nevoie, am dormit amândoi în același pat, single, pe unde apucam. Până când clubul Bournemouth ne-a găsit apartament, de exemplu, am dormit cu tata în mașină! Nu e o rușine, încercam să ne întărim după astfel de episoade. Toate lucrurile mai puțin bune din viața mea m-au călit pentru a răzbi printre străini, fiindcă vreau să arăt că sunt un fotbalist foarte bun.
Alex Dobre:
Peguy Luyindula (41 de ani), triplu campion al Franței cu Olympique Lyon ca jucător, în prezent director sportiv la Dijon, mizează pe român: „Alex poate juca orice în ofensivă. Este generos în efort, ne va aduce viteză și forță. E genul de om care nu renunță niciodată”.