Sportivul a explicat că ultimii doi ani au fost dificili, iar decizia de a se retrage a fost una complicată, dar necesară. Acesta a profitat de moment pentru a-și exprima recunoștința față de soția sa, Mery Perello, și pentru a sublinia importanța familiei în noua sa etapă de viață.

Rafael Nadal deține foarte multe afaceri

Rafael Nadal nu este doar un sportiv de excepție, ci și un antreprenor vizionar. De mai bine de un deceniu, el a pus bazele unui imperiu de afaceri, dezvoltându-se în domenii precum imobiliare, energie regenerabilă și investiții financiare.

Familia Nadal, condusă de tatăl său, Sebastian, are o vastă experiență în lumea afacerilor, controlând multiple companii, inclusiv Vidres Mallorca, specializată în fabricarea geamurilor termopan.

Rafa Nadal este implicat în acest ecosistem de afaceri prin Nadal Invest, un fond de investiții fondat în anul 2003, unde deține 25% din acțiuni alături de membrii familiei sale. Totuși, numele său nu apare frecvent în registrele comerciale, majoritatea deciziilor fiind delegate către profesioniști de încredere.

Tatăl fostului sportiv e administrator unic

Două dintre companiile principale în care Rafael Nadal este implicat sunt holdingul Debamina SL și Mabel Capital Global. Debamina SL, unde tatăl său este administrator unic, deține Aspemir, un conglomerat de peste 20 de companii active în domeniul imobiliar, al energiei regenerabile și al educației sportive. Rafa Nadal Academy, situată în Manacor, este un exemplu de succes al expansiunii sale în acest sector.

Câți bani au costat zborurile speciale ale lui Klaus Iohannis în 11 ani (2015-2025). DOCUMENTE
Recomandări
Câți bani au costat zborurile speciale ale lui Klaus Iohannis în 11 ani (2015-2025). DOCUMENTE

Mabel Capital este un alt pilon esențial al imperiului său financiar. Alături de investitori precum Abel Matutes Prats și Manuel Campos Guallar, Rafa Nadal controlează un fond privat de investiții activ în Spania, Portugalia, SUA, Bahrain și Arabia Saudită. Această companie are trei direcții principale de activitate: imobiliare, restaurante și investiții în companii cu potențial ridicat de creștere.

Printre proiectele notabile se numără dezvoltarea exclusivistă Villa de Paris din Madrid și participarea la festivaluri de renume precum Mad Cool.

Tommy Paul remporte son match face à Rafael Nadal lors du tournoi de tennis „Rolex Paris Masters 2022” à Bercy AccorHotels Arena à ParisIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Într-un singur an a câștigat 27 de milioane

Potrivit revistei Forbes, Rafael Nadal a câștigat 27 de milioane de euro într-un singur an, doar 20% provenind din tenis, restul fiind obținut prin contracte de sponsorizare cu branduri de top precum Nike, Kia, Movistar, Banco Sabadell și Tommy Hilfiger. De-a lungul carierei sale, ATP estimează că spaniolul a adunat premii în valoare de peste 134 de milioane de euro doar din turnee.

„Regina” contractelor cu statul: cum a ajuns Mihaela Neagu de la o benzinărie în Lehliu la peste 1.000 de contracte cu fonduri publice
Recomandări
„Regina” contractelor cu statul: cum a ajuns Mihaela Neagu de la o benzinărie în Lehliu la peste 1.000 de contracte cu fonduri publice

O parte din această avere este direcționată spre acțiuni filantropice. Fundația Rafa Nadal, coordonată de soția sa, Mery Perello, sprijină copii și tineri defavorizați din Spania și India, având un buget anual de peste 2 milioane de euro.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Adevărul neștiut despre divorțul dintre Victor Ponta și Daciana Sârbu: "E supărată pe mine. Eu nu sunt...”. De nebănuit în ce relații este cu copiii lui"
Viva.ro
Adevărul neștiut despre divorțul dintre Victor Ponta și Daciana Sârbu: "E supărată pe mine. Eu nu sunt...”. De nebănuit în ce relații este cu copiii lui"
O recunoști? A fost soția unui mare actor român, a suferit enorm după divorț, dar acum s-a reinventat! După lacrimi vin și zâmbete, și-a schimbat viața la 55 de ani. Felicitări, doamnă, să fie într-un ceas bun!
Libertateapentrufemei.ro
O recunoști? A fost soția unui mare actor român, a suferit enorm după divorț, dar acum s-a reinventat! După lacrimi vin și zâmbete, și-a schimbat viața la 55 de ani. Felicitări, doamnă, să fie într-un ceas bun!
Oncologul de 96 de ani care sfidează bătrânețea: „Nu iau medicamente, sar peste prânz, dar niciodată peste desert”
Adevarul.ro
Oncologul de 96 de ani care sfidează bătrânețea: „Nu iau medicamente, sar peste prânz, dar niciodată peste desert”
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Elle.ro
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Când ar urma să fie extrase primele gaze din Marea Neagră, prin Neptun Deep. Iancu Guda: "Ne-ar asigura consumul pe un deceniu"
Observatornews.ro
Când ar urma să fie extrase primele gaze din Marea Neagră, prin Neptun Deep. Iancu Guda: "Ne-ar asigura consumul pe un deceniu"
Horoscop 19 martie 2025. Berbecii resimt și astăzi presiunea provocată de restanțele de care trebuie să se ocupe, fără a le mai putea amâna
HOROSCOP
Horoscop 19 martie 2025. Berbecii resimt și astăzi presiunea provocată de restanțele de care trebuie să se ocupe, fără a le mai putea amâna

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI