Pe scenă au urcat cântăreţi autohtoni, dar şi vedete internaţionale, precum americanul R. Kelly sau algerianul Khaled. Ceremonia a adus în sce- nă peste 1.500 de artişti, show-ul dovedindu-se, în cele din urmă, un real succes. Atmosfera de pe Soccer City a fost întreţinută şi de larma vuvuzelelor. Pentru prima dată pe continentul negru, ceremonia a început cu aproximativ două ore înaintea meciului dintre gazda Africa de Sud şi Mexic.
Faptul că sunt gazdele unei astfel de competiţii uriaşe i-a surprins până şi pe sud-africani | Sud-africanii visează cu ochii deschişi la trofeul Cupei Mondiale |
O strănepoată a lui Nelson Mandela a pierit într-un accident de maşină
Strănepoata fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela (ambii în poză) a decedat într-un accident rutier, după ce a asistat la concertul din deschiderea turneului final. Zenani Mandela împlinise 13 ani la 9 iunie şi se număra printre cei nouă strănepoţi ai fostului preşedinte sud-african.
Boc a stricat deschiderea
Transmisă în direct de postul naţional, festivitatea de deschidere a Campionatului Mondial a fost întreruptă de intervenţia lui Emil Boc. Premierul român a vorbit în cadrul emisiunii “Tribuna partidelor parlamentare” despre criza care continuă să ne afecteze.
Foto: Reuters