Nu avem nimic cu sportiva. Trebuie ştiut însă că nu există nicio hârtie de la FRA către clubul Steaua, cum că rezultatul controlului a fost negativ, pentru că testarea a fost făcută individual, un control făcut la iniţiativa noastră”, a spus şeful ANAD.

Se merge până la TAS

„Au fost probleme la recoltarea, testarea şi transportul probelor. Nu pot da detalii, este o anchetă criminalistică în desfăşurare, dar pot să spun că s-a umblat la probe. Mai mult, există o hârtie care a ajuns la Steaua (n.r – club la care este legitimată sportiva) de la ANAD în care se spunea că rezultatul era negativ. Din păcate, hârtia nu o avem. Transportul probei B în Elveţia nu s-a făcut cum trebuie. Vom ataca decizia şi vom merge până la Tribunalul de Arbitraj Sportiv
dacă este nevoie. Membrii Comisiei de Audiere au demonstrat că au orgolii personale”, spunea pentru Libertatea reprezentantul sportivei, Paul Mincu, care este printre altele şi coordonatorul Departamentului Competiţii al Ligii Profesioniste de Fotbal.

 
 

Urmărește-ne pe Google News