“Mu Two” titra entuziasmată presa britanică după prima “dublă” a lui Adrian Mutu pentru Chelsea. Cele 3 reuşite din primele 4 meciuri prevesteau un sezon prolific pentru “Briliant”, însă golurile s-au rărit spre finalul sezonului. Plecarea lui Ranieri şi sosirea lui Mourinho la “The Blues” a însemnat începutul sfârşitului. În septembrie 2004, Adi a fost testat pozitiv cu cocaină. A fost concediat de club şi suspendat 7 luni. Chelsea susţine că, prin comportamentul său, românul a provocat grupării o pierdere de 17.800.000 de euro, sumă pentru care părţile se judecă şi azi. Ratarea lui Adi, de acum 8 ani, i-a schimbat, probabil, cariera. Aproape totul e legat de comportamentul lui din acea perioadă. Libertatea a vizitat apartamentul în care a locuit Mutu în era Chelsea, proprietate care i-a aparţinut lui Dan Petrescu.
De vânzare pentru 1.000.000 de lire
“L-am ajutat mult pe Adi, şi cu casa, şi cu procesul cu Chelsea”, spune “Super Dan”. Situat pe Kings Road, cea mai cunoscută stradă din zona de vest a Londrei, blocul în care a locuit câteva luni Mutu are trei niveluri şi, conform agenţilor imobiliari, “apartamentul lui Mutu” e de vânzare în acest moment pentru 1.000.000 de lire sterline. Într-un bloc alb, cu geamuri mari, pe o stradă regală, din epoca lui Charles II, s-a ratat Adi, făcându-şi de cap. Dan Petrescu îl apără: “Nici un vecin nu s-a plâns de vreun scandal”. Dar, se pare, curgeau petrecerile! Agentul imobiliar care ne-a însoţit la apartamentul scos acum la vânzare ne-a povestit că ultimul fotbalist care a locuit acolo a fost Juan Mata, jucător la Chelsea, campion european şi mondial cu Spania. Locuinţa e situată la etajul doi al imobilului şi se întinde pe un întreg nivel, având o suprafaţă de 300 mp, cu bucătărie, baie, dormitor şi living. În 2004, Adi Mutu a plecat de la Londra, iar doi ani mai târziu, Dan Petrescu a vândut imobilul. Pentru “Briliant”, chiar a fost sfârşitul episodului Chelsea. Nu a mai putut ajunge niciodată la forma de dinainte de suspendarea pentru doping.
Urmărește-ne pe Google News