În lotul lui Aihan Omer se regăsesc doar cinci jucători care au evoluat și în ultimul meci oficial al României, cel cu Suedia, din barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial din Qatar, respectiv George Buricea, Vali Ghionea, Alexandru Csepreghi, Bogdan Criciotoiu și Dragoș Iancu. Alexandru Șimicu și Cristi Ghiță fac parte și ei din lot, cei doi fiind marii absenți ai partidelor cu Suedia, accidentați, în timp ce Bogdan Pralea, Laurențiu Toma, Alin Șania sau Marius Stavrositu, ieșiți din circuitul naționalei în ultima perioadă. De asemenea, Rudi Stănescu, cel mai în formă portar al momentului, revine în echipă.

Szopka și Pavel, surprizele lui Omer

Aihan Omer a pregătit câteva surprize pentru prima acțiune a sa în noul mandat. Răzvan Szopka și Răzvan Pavel, de la Potaissa Turda, se află la prima convocare, în timp ce la linia de nouă metri și-au făcut loc și doi jucători de perspectivă, Dan Racoțea și Demis Grigoraș, ambii cu evoluții bune în debutul sezonului. 

Jucătorii echipelor din Liga Națională se vor reuni luni, de la ora 12:00, la Rin Grand Hotel. Alexandru Csepreghi și Cristi Ghiță vor ajunge în România pe 23, Vali Ghionea și Dan Racoțea pe 25, iar Alex Șimicu și Bogdan Criciotoiu pe 27, toți având programate meciuri și în săptămâna următoare, cu echipele lor de club.

Lotul României pentru meciurile cu Kosovo:
Portari: Rudi Stănescu (HCM Constanța), Bogdan Pralea (HC Vaslui), Răzvan Szopka (Potaissa Turda)
Extreme stânga: George Buricea (HCM Constanța), Răzvan Pavel (Potaissa Turda)
Interi stânga: Alexandru Șimicu (HSV Hamburg), Dan Racoțea (Wisla Plock), Alin Șania (AHC Dunărea Călărași)
Centri: Alexandru Csepreghi (Creteil), Marius Stavrositu (HCM Constanța)
Interi dreapta: Bogdan Criciotoiu (TSG Friesenheim), Cristi Ghiță (Selestat), Demis Grigoraș (Poli Timișoara)
Extreme dreapta: Laurențiu Toma (HCM Constanța), Vali Ghionea (Wisla Plock)
Pivoți: Dan Savenco (Dinamo București), Marius Novanc (CSM București), Dragoș Iancu (Știința Bacău)

Partidele cu Kosovo sunt programate pe 29 octombrie (București, Sala Dinamo) și 1 noiembrie (Priștina).

 
 

Urmărește-ne pe Google News