În ultimele minute ale primei reprize, Vlad Chiricheş a fost umplut de sânge de un adversar. Lovit în plină figură, fundaşul român s-a ales cu capul spart. A fost dus la vestiar pentru a i se acorda îngrijiri medicale, dar n-a putut să mai continue partida, iar Villas-Boas l-a înlocuit cu Kaboul. Accidentarea lui Chiri ar putea costa scump şi echipa naţională, în cazul în care acesta nu va putea evolua.
Altfel, Vlad Chiricheş a făcut cel mai slab meci al său de la transferul în Anglia. Românul poartă o mare parte din vină la unicul gol al partidei, reuşit de Remy (13). Atacantul francez a trecut în viteză pe lângă Vlad Chiricheş, la faza golului.