„Precum milioane de compatrioţi, eu voi profita de finala Cupei Mondiale acasă”, a scris preşedintele de centru-stânga într-un mesaj pe Twitter.

„Voi trăi acest moment fantastic aşa cum am făcut-o până acum, cu ai mei”, a adăugat şeful statului, precizând că selecţionata Argentinei are deja tot ce-i trebuie ca să câștige trofeul. „Cei mai buni dintre ai noştri vor fi pe teren, iar în tribune – glorioşii noştri suporteri”, a spus Fernandez.

Pe de altă parte, omologul său francez, Emmanuel Macron, va fi prezent în Qatar la finala CM 2022, alături de soţia sa Brigitte și de foştii internaţionali Alain Giresse, Bruno Cheyrou şi Laure Boulleau, precum şi de arbitra internaţională Stephanie Frappart.

Franţa, campioana mondială en-titre, şi Argentina, dublă câştigătoare a trofeului în 1978 și 1986, joacă la ora 17.00 finala Campionatului Mondial din Qatar. Meciul va fi difuzat pe TVR 1.

 
 

Urmărește-ne pe Google News