”Dosarul de validare a mandatelor numiților Țiriac, Cosac, Itu, Marcu și Tecsor a fost trimis înapoi de la Curtea de Apel la Tribunalul București, exact asa cum este precizat pe portalul public online al instanțelor”, spune Vecerdea.
Motivul pentru care dosarul a fost restituit este unul extrem de serios și chiar determinant pentru soluționarea definitivă a acestei mascarade pusă în practică în mod abuziv și prin înșelăciune de acești indivizi. Astfel, dosarul a fost trimis înapoi chiar pentru soluționarea lămuririi obiectului cauzei, în sensul că prima instanță a Tribunalului nu s-a pronunțat asupra celui mai determinant aspect: este sau nu este în discuție o modificare a actului constitutiv?
Marius Vecerdea
Antrenorul susține că ”actul constitutiv a cărui modificare se dorește nu a fost anexat la dosarul cauzei de către pârâta FRT! Este un aspect extrem de grav, din cauza căruia judecătorii Curții de Apel nici nu s-ar fi putut pronunța până la lămurirea acestui aspect pe care Asociatia Pamira l-a solicitat”.
Vecerdea crede că ”motivele evidente pentru care Țiriac și compania de indivizi pe care dorește să-i apere de nelegalitățile constatate de instanțele de judecată din Romania în toate dosarele câștigate de TC Pamira nu vor avea validate mandatele de mari conducători ai FRT validate sunt evidențiate în documentele numeroase depuse la dosarul cauzei de membrii afiliați FRT,TC Pamira Sibiu, TC Olimp Craiova, Triumf 2000 Craiova, Voința Craiova, CSȘ Slobozia”.
”Aveți grijă cu cine votați!”
Ce acuză Vecerdea
FRT s-a transformat din instituție publică în subordinea MTS în persoană juridica de drept privat printr-o manipulare ordinară la Adunarea Generală din 19 decembrie 2001. Tot patrimoniul fostei FRT a fost trecut pe persoană fizică în buzunarele unor indivizi care au condus dupa bunul lor plac Federația.
- Transformarea s-a petrecut fără exprimarea voinței de asociere a celor convocați și printr-o manipulare ordinară din partea oamenilor din prezidiu în frunte cu Ioan Țiriac, care a lansat amenințări de genul: ”aveți de grijă cu cine votați” – menționate în Procesul verbal al sedintei depus la instanțe.
- Această transformare s-a înfăptuit prin documente false, pe care nici unul dintre reprezentanții celor 54 de cluburi prezente la acea AG de înfiintare a FRT nu le-au semnat. Actul constitutiv al FRT nu a fost adus la cunoștința nimănui, nu a fost semnat membrii afiliați care au înființat FRT și a fost semnat în fals de Lucian Vasiliu, secretar General al FRT la acea dată, retribuit de MTS.
- Această transformare a fost infaptuită prin Fals la Tribunalul București, unde au fost depuse actele de înființare prin inducerea în eroare a instanțelor.
”Fonduri publice se milioane de euro, administrate după bunul plac după un fals”
- După această înființare, fonduri publice de zeci de milioane de euro au fost administrate după bunul plac al acestor indivizi, prin înșelarea tuturor membrilor afiliați, pe care i-au păcălit să plăteasca taxe, să voteze și să creadă că FRT este instituția atotconducătoare a destinelor tenisului românesc. Până în 2015, când am dus starea de fapt din FRT în instanță.
- În mod fraudulos și fără avizul MTS, evenimentele reprezentativelor naționale au fost exploatate de o mână de indivizi cu încălcarea legilor și cu un profit despre care nimeni nu știe nimic, fără nici un control din partea MTS sau a altor autorități.
”Țiriac încearcă mușamalizarea ilegalităților, ca în filmele cu mafioți. Încearcă să restabilească un control asupra banilor publici, banilor noștri”
După 20 de ani, Țiriac încearca mușamalizarea tuturor ilegalităților constatate deja de instanțele de judecată prin numeroase sentințe chiar și definitive, forțând, ca în filmele cu mafioți, venind personal și petrecând în mod ciudat pentru vârsta si averea lui ore întregi în instanțele de judecată, încercând să modifice acel act constitutiv. Solicit tuturor celor care nu au semnat actul constitutiv să recunoască și să aduca în instanță aceasta probă, altfel riscă să raspunda civil și mai ales penal în fata instanțelor. Aceste atrocități trebuie să se oprească, aceste ilegalități trebuie oprite și tenisul românesc trebuie adus la normalitate. Țiriac încearcă să restabileasca un control asupra banilor publici, banilor noștri”, a conchis Vecerdea.